Pe frf.ro veți descoperi după fiecare etapă din Liga 2 Casa Pariurilor o statistică celor mai interesante şapte cifre ale rundei respective.

Ediţia 2017-2018 a eşalonului secund este cea de-a doua din istoria competiţiei în formatul cu o singură serie. În noul sezon participă 20 de echipe, în 2017 urmând a se disputa şi primele două etape ale returului.

Iată cele mai interesante şapte cifre ale celei de-a treisprezecea runde:

63 de zile le-au trebuit celor de la AFC UTA Arad pentru a întrerupe seria negativă de meciuri fără victorie începută în etapa a patra a campionatului. După succesul cu 3-0 obţinut la Clinceni, în runda a treia, arădenii au strâns patru egaluri şi cinci eşecuri, oprindu-se sâmbăta trecută, când au învins-o pe Ştiinţa Miroslava tot cu 3-0 (foto principal)

5 eşecuri consecutive are după această etapă Ripensia Timişoara, egalând recordul sezonului stabilit de Foresta Suceava în debutul sezonului. Sucevenii au pierdut la rând primele cinci partide din actuala ediţie de campionat, această serie fiind stopată de un egal cu Metaloglobus, în runda a şasea, scor 1-1

2 sunt jucătorii care au marcat de câte două ori din penalty în acelaşi meci în această ediţie de campionat. Primul a fost Ovidiu Tăcuţanu de la Ştiinţa Miroslava, care a reuşit dubla de la punctul cu var în etapa a doua, într-un 4-4 cu Dacia Unirea. Cel de-al doilea a fost Ştefan Stîngă de la Metaloglobus, care a înscris de două ori din penalty în această rundă, contra celor de la Sportul Snagov

16 meciuri consecutive fără eşec pe teren propriu are Dunărea Călăraşi după succesul din această etapă obţinut împotriva celor de la Luceafărul Oradea. Ultima înfrângere suferită acasă de călărăşeni a fost consemnată pe 29 octombrie 2016, un 2-3 cu ASU Poli Timişoara

6 este recordul de meciuri egale realizate până acum de Fotbal Club Argeş şi Pandurii, liderii Ligii 2 la acest capitol. Cele două au preluat conducerea într-un clasament neoficial al remizelor, după ce au terminat la egalitate şi în această rundă – Pandurii cu ASU Poli, scor 1-1 şi Fotbal Club Argeş la Mioveni, scor 0-0. Podiumul este completat de AFC UTA, care a rămas la cota 5

2 sunt echipele care au marcat în minim două meciuri din acest sezon de cel puţin şase ori. Este vorba de Chindia, care are în palmares un 6-0 cu Foresta şi un 9-0 cu Ştiinţa Miroslava, respectiv ASA 2013 cu un 6-0 cu Foresta şi un 6-2 cu Baloteşti

1 singur meci fără gol marcat în deplasare are Dacia Unirea în actuala ediţie de campionat, cel cu Chindia, din etapa a noua, scor 0-2. În celelalte cinci deplasări, brăilenii au marcat de fiecare dată cel puţin un gol, recordul fiind bifat în runda inaugurală, cu patru reuşite