Pe frf.ro veți descoperi după fiecare etapă din Liga 2 o statistică celor mai interesante şapte cifre ale rundei respective.

Ediţia 2016-2017 a eşalonului secund a consemnat schimbarea sistemului competiţional, prin trecerea de la formatul cu două serii la cel cu una singură şi renunţarea la faza de play-off şi play-out. Competiţia a debutat cu 20 de echipe la start, în 2016 urmând a se disputa şi două runde din returul campionatului.

Iată cele mai interesante şapte cifre ale rundei a 14-a:

161 de zile au trecut de la ultimul meci în care Dunărea Călăraşi a primit trei goluri pe teren propriu. Înaintea celor de la ASU Poli, Farul a fost ultima echipă care a marcat de trei ori pe stadionul "Ion Comşa", în meciul din 21 mai anul curent, în victoria cu 3-2 a "marinarilor"

5 goluri a marcat Remus Chipirliu în ultimele trei etape, înscriind cel puţin o dată în fiecare meci. Cu aceste cinci goluri, el a devenit noul golgeter al Ligii 2, ajungând la cota 15

2 au fost meciurile din acest sezon în care ambele echipe au marcat cel puţin un gol de la punctul cu var. Primul a fost în etapa a 6-a, Foresta – Chindia, scor 3-1, în care M. Matei de la gazde şi Honciu de la oaspeţi au înscris din penalty. Al doilea a fost consemnat în actuala etapă, Unirea Tărlungeni – UTA Bătrâna Doamnă, scor 2-4, cu Alin Pătraşcu (Unirea), respectiv Chindriş (UTA BD), marcatori de la 11 metri

20 de jucători U21 a folosit în acest sezon ACS Berceni, cel mai recent introdus pe teren fiind Robert Petre, în meciul cu Juventus din această etapă. Ilfovenii sunt lideri la acest capitol, fiind urmaţi de Metalul cu 18 şi Şoimii Pâncota cu 17 jucători sub 21 de ani folosiţi

4 echipe au reuşit performanţa de a marca cel puţin o dată în toate meciurile jucate pe teren propriu în această ediţie de campionat: CS Afumaţi, Juventus Bucureşti, Olimpia Satu Mare şi CS Mioveni

682 de minute de joc au trecut de la ultimul gol primit pe teren propriu de Juventus Bucureşti. Practic, din minutul 38 al primului meci jucat acasă în acest sezon, bucureştenii au păstrat poarta intactă, incluzând şi meciul anulat cu Şoimii Pâncota.

1 an, şase luni şi 11 zile au trecut de la ultimul meci în care CS Mioveni a marcat de patru ori în deplasare. Înaintea partidei cu Academica, argeşenii au mai reuşit această performanţă pe 18 aprilie 2015, în victoria cu 4-2 de la Satu Mare, contra Olimpiei