Pe frf.ro veți descoperi după fiecare etapă din Liga 2 o statistică celor mai interesante şapte cifre ale rundei respective.

Ediţia 2017-2018 a eşalonului secund este cea de-a doua din istoria competiţiei în formatul cu o singură serie. În noul sezon participă 20 de echipe, în 2017 urmând a se disputa şi primele două etape ale returului.

Iată cele mai interesante şapte cifre ale rundei a treia:

2 sunt echipele care nu au marcat până acum în acest sezon. CS Baloteşti şi CS Afumaţi (foto din meciul direct din această etapă) au rămas în continuare la cota 0, după ce au remizat alb, pe terenul primei echipe

39 de ani, 4 luni şi 21 de zile este noul record pentru cel mai bătrân marcator al actualei ediţii de campionat. El a fost stabilit de Sorin Frunză, care a devenit şi liderul de vârstă din acest sezon, după ce a evoluat în premieră, în meciul cu Foresta, în care a marcat de trei ori

222 de minute le-au trebuit celor de la Foresta pentru a marca primul gol în sezonul 2017-2018 al Ligii 2. Golul lui Coroamă a fost reuşit în minutul 42 al partidei cu Dacia Unirea Brăila, în care sucevenii au scos mingea din poartă de nouă ori, ajungând la 31 de goluri primite în trei partide

1 singur jucător a marcat cel puţin câte un gol în fiecare dintre cele trei etape. Este vorba de Costel Roşu de la Dacia Unirea Brăila, care a marcat câte două goluri în prima şi a treia etapă şi o dată în runda a doua

4 echipe au bifat primul eşec în această etapă – ASU Poli, Academica, Sportul Snagov şi Olimpia, în timp ce alte patru – Pandurii, Fotbal Club Argeş, Dacia Unirea şi Chindia – au reuşit să obţină prima victorie din sezonul actual

21 de jucători a folosit CS Baloteşti în primele trei etape, fiind echipa cu cei mai mulţi jucători rulaţi în acest sezon. Ultimul apărut pe lista ilfovenilor este Alexandru Coman, venit de la FC Voluntari. La polul opus se află Chindia, Dunărea, AFC Hermannstadt, Ripensia şi AFC UTA Arad, toate cu câte 16 fotbalişti utilizaţi

3 portari a avut pe foaia de joc Dacia Unirea Brăila: titularul Olaru şi rezervele Logofătu şi Leu. Ultimul a figurat pe foaia de joc cu numărul 9, ca jucător de câmp