Primul meci al rundei a 35-a s-a disputat vineri la Târgovişte, acolo unde echipa gazdă a primit vizita celor de la Olimpia Satu Mare. A fost ultima partidă disputată în acest sezon pe teren propriu de gruparea antrenată de Nicolae Croitoru. Dâmboviţenii mai au de jucat în ultimele etape la Călăraşi şi Arad, în timp ce în runda a 37-a vor primi trei puncte la "masa verde" pentru meciul cu Unirea Tărlungeni.

Record stabilit de Olimpia: debutant la 15 ani

Chindia a învins pe Olimpia cu 1-0, prin golul reuşit de Neguţ în minutul 25, la o fază în care Cherchez a trimis în bară din câţiva metri, mingea i-a revenit şi apoi a centrat perfect pentru lovitura de cap a colegului din avanposturi. Oaspeţii au stabilit un record al sezonului în finalul meciului de ieri, în care a folosit trei juniori în premieră: Chitaş, Szoloşi şi Văsălie. Ultimul a devenit cel mai tânăr jucător care a evoluat până acum în actuala ediţie de campionat, intrând pe teren la 15 ani şi 28 de zile.

Juventus a câştigat matematic campionatul

Etapa a 35-a va continua azi cu patru partide, trei de la ora 11:00 şi una de la ora 11:30, în timp ce evenimentul rundei se va disputa duminică, de la ora 19:00, la Timişoara, unde ASU Poli va primi vizita celor de la UTA Bătrâna Doamnă.

Promovată matematic în Liga I, Juventus va obţine în această rundă şi titlul de campioană. Cu cele trei puncte pe care le va obţine la "masa verde" pentru meciul cu CSM Râmnicu Vâlcea, gruparea din Colentina va ajunge la cota 75 şi nu va mai putea fi ajunsă până la finalul campionatului. În schimb, lupta pentru al doilea loc direct promovabil şi pentru locul care va duce la barajul cu ocupanta antepenultimului loc din play-out-ul Ligii I a rămas deschisă

Iată programul etapei şi clasamentul general:

19.05.2017, ora 15:30

Chindia Târgovişte – Olimpia Satu Mare 1-0 (1-0)
Daniel Neguţ (25)

20.05.2017, ora 11:00

FC Braşov – FC Academica Clinceni
Metalul Reşiţa – Luceafărul Oradea
Dacia Unirea Brăila – CS Afumaţi

20.05.2017, ora 11:30

Foresta Suceava – Sepsi OSK Sfântu Gheorghe

21.05.2017, ora 19:00

ASU Politehnica Timişoara – UTA Bătrâna Doamnă

CSM Râmnicu Vâlcea – Juventus Bucureşti 0-3
Gazdele s-au retras din campionat după etapa a 21-a şi vor pierde la masa verde toate meciurile din retur

CS Baloteşti – Unirea Tărlungeni 3-0
Oaspeţii s-au retras din campionat după etapa a 21-a şi vor pierde la masa verde toate meciurile din retur

Dunărea Călăraşi stă deoarece ACS Berceni s-a retras din campionat în tur

CS Mioveni stă deoarece Şoimii Pâncota s-a retras din campionat în tur