Federaţia Română de Fotbal, prin Departamentul Comunicare, a extins, din acest sezon, atenţia acordată ligilor inferioare pe site-ul FRF, prin crearea unor secţiuni dedicate fotbalului din eşaloanele doi şi trei. Din 2016, după fiecare etapă de campionat, în secţiunea dedicată acestei competiţii organizate de Federaţia Română de Fotbal, veţi găsi casetele de meci ale rundei respective, în format electronic.
Fiecare casetă va conţine informaţiile importante ale partidei, de la brigada de arbitri şi formulele de start, cu tot cu schimbări şi rezerve nefolosite, până la cartonaşele galbene şi roşii acordate şi căpitanii de echipă. Nu vor lipsi clasamentul general şi clasamentul golgeterilor pentru fiecare serie din Liga 2.
Doar trei goluri în play-out
Prima rundă a play-off-ului şi play-out-ului s-a disputat pe durata a trei zile, de vineri până duminică şi a adus un total de 37 de goluri. La cei doi poli s-au aflat meciurile din play-out-ul celor două serii, cele mai multe goluri fiind marcate în seria I, 13 la număr, în timp ce în seria a doua s-a înscris doar de trei ori. Scorul primei runde s-a înregistrat la Berceni, acolo unde gazdele au dispus cu 5-0 de Ceahlăul.
Jarda (Bucovina Pojorâta) a marcat singurul autogol al etapei, în timp ce Drăghiceanu (Ceahlăul) şi-a trecut în "palmares" un penalty ratat. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Băjenaru (Gaz Metan), Vraciu (SC Bacău), Costel Roşu (Dacia Unirea) şi Adrian Stoica (CSM Rm. Vâlcea), care nu au dat greş de la punctul cu var.
Chindia, eşec după 139 de zile
Vineri a debutat a doua rundă a play-off-ului, cu partida de la Braşov, acolo unde Chindia a suferit primul eşec după zece meciuri consecutive fără înfrângere (incluzând şi cele două victorii la masa verde, cu FC Caransebeş şi FC Bihor). Braşovenii s-au impus cu 3-2, prin dubla lui Bogdan Rusu şi golul lui Alexandru Coman, de partea cealaltă punctând golgeterul Cherchez şi Bogdan Vasile.
Iată programul rundei a doua a play-off-ului şi play-out-ului, precum şi toate casetele de meci din 2016:
SERIA I, PLAY-OFF
16.04.2016, ora 11:00
Farul Constanţa – Dunărea Călăraşi
SC Bacău – Dacia Unirea Brăila
16.04.2016, ora 13:00
Academica Clinceni – Rapid Bucureşti
SERIA A II-A, PLAY-OFF
15.04.2016, ora 18:00
FC Braşov – Chindia Târgovişte 3-2 (1-1) – CASETA MECIULUI
Bogdan Rusu (42, 72), Alexandru Coman (71) / Cristian Cherchez (31), Bogdan Vasile (58)
16.04.2016, ora 11:00
FCM Baia Mare – Gaz Metan Mediaş
17.04.2016, ora 11:00
CS Mioveni – UTA Bătrâna Doamnă
SERIA I, PLAY-OUT
16.04.2016, ora 11:00
Bucovina Pojorâta – ACS Berceni
CS Baloteşti – Gloria Buzău
FC Ceahlăul – Rapid CFR Suceava
SERIA A II-A, PLAY-OUT
16.04.2016, ora 11:00
Unirea Târlungeni – CSM Râmnicu Vâlcea
Olimpia Satu Mare – "U" Cluj
Metalul Reşiţa – Şoimii Pâncota
CASETELE DE MECI ALE ETAPELOR DISPUTATE ÎN 2016
|
|
|
|