Miercuri, 13 iunie, stadionul "Eugen Popescu" din Târgovişte a fost arhiplin la meciul retur din cadrul barajului de menținere/retrogradare-promovare în Liga I, disputat între echipa locală Chindia şi FC Voluntari. Oaspeţii au pornit meciul de la 1-0, după victoria din meciul tur asigurată de golul lui Ionuţ Balaur, însă avantajul s-a dovedit a fi fragil.

Dorinţa gazdelor de a evolua în ediţia viitoare a Ligii I le-a adus golul mult dorit la jumătatea reprizei secunde, fiind restabilită egalitatea la general. O pasă excelentă pentru Cherchez a fost continuată de acesta cu o centrare din stânga careului, iar Denis Ciobotariu s-a înălţat peste fundaşii adverşi şi a trimis cu capul, spectaculos, în poarta lui Mincă (foto).

Cele două combatante nu au mai reuşit să schimbe tabela până la finalul celor 90 de minute, astfel că s-a trecut la prelungiri. Cum nici cele 30 de minute suplimentare nu au adus schimbări, s-a ajuns la lovituri de departajare, acolo unde experienţa a făcut diferenţa. Veteranii Cernat şi Marinescu au transformat pe rând, fără emoţii, în timp ce Cherchez şi Pencea au şutat pe colţul pe care a plecat Mincă de fiecare dată. Speranţele gazdelor au fost reaprinse de ratarea lui Răuţă, dar Neguţ a trimis în transversală, astfel că execuţia lui Leasă a fost decisivă pentru soarta meciului, iar FC Voluntari a rămas pentru încă un sezon în Liga I.

Iată echipele folosite miercuri:

Chindia: 25. Aioani – 2. Martac, 45. Ciobotariu, 5. Vătavu, 80. Dumitraşcu – 20. Cr. Neguţ, 18. Rogoveanu, 10. L. Mihai, 16. Cr. Stoica – 11. D. Florea
13. Cherchez (cpt.)
Au mai jucat:15. C. Dinu, 17. Pencea, 9. Nisipeanu. Rezerve nefolosite: 12. Meilă – 14. Neicuţescu, 8. Jurj, 19. Acasandrei
Antrenor: Nicolae Croitoru

FC Voluntari: 1. Mincă – 4. Leasă, 28. I. Balaur, 14. Horj, 32. Bucurică – 5. Răuţă, 8. D. Novac – 11. Căpăţînă, 20. L. Marinescu (cpt.), 97. D. Benzar – 90. Ad. Bălan.
Au mai jucat: 7. Ivanovici, 19. Ad. Voicu, 10. Fl. Cernat. Rezerve nefolosite: 27. Petrariu – 16. Gîsă, 17. Sânmărtean, 96. Pîrcălabu
Antrenor: Adrian Mutu