"Băieții în ghete" și "studenții" clujeni au disputat sâmbătă un test inedit în fața unui public numeros pe arena "Știința" din Timișoara. AS FC Universitatea Cluj, lider în Liga 3, s-a impus cu 1-0 în fața lui ASU Politehnica, locul 5 în Liga 2 Casa Pariurilor, formație pentru care acest joc a reprezentat ultima verificare înaintea partidelor oficiale din 2018.

Suporterii care o susțin și financiar pe ASU Poli au promovat jocul cu "U" Cluj de câteva săptămâni bune. Efectul s-a văzut sâmbătă, când cele două echipe cu rădăcini studențești au fost susținute de peste o mie de fani. Ardelenii au avut la rândul lor o galerie numeroasă la meci, circa 200 de fani ai "Șepcilor roșii" făcând deplasarea pentru jocul din Banat.

Pe teren, formația din eşalonul secund a dominat în mare parte din timp. Tânărul Dinu a blocat șutul lui Krausz în minutul 31, iar Lusamba nu a cadrat pe poartă din poziție bună, în minutul 50. Cei care au marcat au fost elevii lui Adrian Falub, după ce în minutul 59 Hațieganu a obținut un penalty, iar acesta a fost transformat de Gabriel Giurgiu.

Pe final, ASU Poli a forțat egalarea, dar Ignea (69) și Predescu (78) nu au găsit soluția potrivită. La poarta cealaltă, Dur-Bozoancă s-a opus la șutul lui Goga cu șase minute înainte de final iar, în prelungiri, Vasile Nicolae a fost aproape de o reușită spectaculoasă pentru ASU Poli, dar Dinu s-a opus din nou.

Jocul de sâmbătă a avut și o latură caritabilă, gazdele lansând "Bursele Politehnica Timișoara", menite să ajute tinerii sportivi talentați și cu rezultate bune la învățătură, dar fără o situație materială bună. De asemenea, înainte de meci toate grupele de copii și juniori ale celor de la ASU Politehnica s-au bucurat de o prezentare și premiere în fața publicului.

Ambii antrenori au apreciat suportul din tribune la meciul amical care a amintit de vechile dueluri Timișoara – Cluj.

"Atmosfera a fost ca de meci mare, ce e nevoie în fotbalul românesc chiar la nivel de Liga I. Sunt meciuri la care sunt șapte spectatori în tribune și alta e și implicarea jucătorilor. Cu siguranță că dacă U, Politehnica ori Petrolul, echipele de tradiție, ar fi în Liga I, lumea ar reveni la stadion. Îmi doresc să fie suporterii alături de noi și sâmbăta viitoare, chiar se simt ca al 12-lea jucător. Cu susținerea lor am reușit să trecem peste multe momente", a declarat Bogdan Andone, tehnicianul lui ASU Politehnica.

"Am făcut un meci de pregătire foarte bun. Sunt multe lucruri pozitive, multe negative. Noi mai avem două săptămâni… Cred că Poli e o echipă bună, care se poate bate chiar la promovare din ce am văzut astăzi. În rest, mă bucur că am obținut un rezultat. Cred că și Liga I duce dorul acestor echipe. Mă gândesc ce ar fi într-un meci de campionat, ceva deosebit și pentru fotbalul din România", a spus Adrian Falub, "principalul" lui "U" Cluj.

Pentru ASU Politehnica urmează jocul de campionat de sâmbăta viitoare, ora 12.00, pe teren propriu, cu Chindia Târgoviște.

ASU Poli: Dur-Bozoancă – Motreanu (66 Giuricici), Mera (85 Fl. Lazea), Scutaru (60 Poparadu), Taub (89 D. Bot) – Krausz (75 Coadă), Bilia, Ignea (73 V. Nicolae) – Sorescu (89 Gașpar), Predescu (80 Ghinescu) – Lusamba (66 Plămadă). Antrenor: Bogdan Andone.

U: A. Dinu – Takacs (79 Chiș), Abrudan, A. Cordoș, Manu – Giurgiu, Greu, Goga (89 Telcean) – Oct. Ursu, Hațiegan (63 Micaș), Cr. Ene. Antrenor: Adrian Falub.