Continuăm astăzi să explorăm împreună parcursul echipelor care au retrogradat din Liga 1 în ultimul deceniu, cu un episod dedicat altor două categorii de astfel de cluburi și reacții din partea celor implicați.
În prima parte a analizei noastre, care poate fi studiată în integralitate AICI, am acoperit echipele care au dispărut direct după retrogradarea din L1 și cele care au început, dar nu au finalizat, primul sezon din Liga 2, după retrogradare. Iată contextul analizei și graficul situației generale:
- echipele care au retrogradat sportiv din Liga 1 în ultimul deceniu, între sezonul 2009/2010 și 2018/19, inclusiv
- 28 de parcursuri sub semnul a 26 de echipe (trei au retrogradat de două ori în acest interval), exluzând Universitatea Craiova care a retrogradat sportiv dar apoi a fost exclusă din rațiuni dincolo de aspectul sportiv sau financiar.
→ CITEȘTE AICI PRIMUL EPISOD AL ANALIZEI!
RETROGRADARE CU IMPACT DE BUMERANG
Astăzi acoperim încă două categorii din analiza noastră. Prima evidențiază echipe care au rezistat în primul sezon de Liga 2 după retrogradare, l-au încheiat cu brio măcar din punct de vedere al supraviețuirii financiare, dar au retrogradat la capătul lui în Liga 3.
La finele sezonului 2014/15 de Liga 1, Universitatea Cluj și Oțelul Galați retrogradau fără să își imagineze, poate, că parcursul avea să le fie și mai amar!
Pentru Universitatea Cluj șocul inițial nu părea atât de mare. Ardelenii au încheiat sezonul regulat din L2 pe locul 8 din 14 echipe ale seriei II, adică la doar un punct de prezența în play-off-ul pentru revenirea în Liga 1! Coșmarul a început în play-out, pe care “U” l-a încheiat în genunchi, pe loc de Liga 3. Ulterior, echipa a intrat în faliment și apoi a renăscut.
Oțelul Galați reprezintă o situație cumva la limită între categoria echipelor cu retrogradări succesive și cea inclusă în episodul precedent al analizei noastre, a echipelor care au sucombat în primul sezon de Liga 2. Campioana din 2011 a retrogradat, a încheiat pe teren sezonul regulat din L2 în 2015/16, retrogradând sportiv. Imediat însă, a intrat în faliment și s-a desființat.
Ultima, cronologic, este ACS Poli Timișoara, echipă care în 2018 retrograda din Liga 1 practic în ultima etapă. Sezonul 2018/19 a însemnat o experiență în Liga 2 încheiată cu același deznodământ, bănățenii încheind cu 10 puncte sub linie. Azi, clubul este în L3, în administrare judiciară, prins de “înghețarea” cauzată de pandemie pe loc retrogradabil!
„INFRASTRUCTURA ȘI RELAȚIA DESCHISĂ CU FINANȚATORII SUNT ESENȚIALE”
Antonio Sefer, 20 de ani, fost internațional de juniori și în prezent jucător la Rapid în Liga 2, a fost martor la ultimele clipe pe scena fotbalului românesc ale Oțelului Galați. În 2016, dubă ce coborâse din L1, Oțelul încheia primul sezon de L2 retrogradând iar!
– Antonio, cum ai trăit prin ochii juniorului din teren acel sezon cu Oțelul?
– Până la un punct, pentru mine au fost momente plăcute, pentru că reușeam să debutez la 15 ani și mi se îndeplinea un vis, să joc pentru Oțelul! Încă de când eram copil îmi doream să ajung la echipa mare, dar, din păcate, aceste momente au fost umbrite de dispariția echipei. Am plecat de acolo cu lacrimi în ochi și cu un gol în suflet.
– Ce amintiri ai din acea perioadă?
– Am reușit să debutez cu gol, într-o deplasare la Buzău, în toamna lui 2015. Antrenorul nostru, Stelian Bordeianu, a încercat să mențină o atmosferă bună în grup, chiar dacă eram în zona retrogradării. În prima parte a campionatului încă erau jucători cu experiență în lot, după pauza de iarnă tot greul a picat pe umerii noștri, ai tinerilor. Am încercat să luptăm de la egal la egal cu seniorii celorlalte cluburi, dar a fost tare greu.
– Privind înapoi, cu alți ochi acum, ce crezi că a cauzat situația aceea a Oțelului?
– Îmi e greu să spun, pe atunci eram doar un copil și poate nu înțelegeam ce se întâmplă. Dar cred că a fost un lanț de greșeli. Îmi pare rău de club, de oraș, îmi pare rău pentru suporterii care veneau la meci să ne încurajeze chiar dacă noi eram jos în clasamentul Ligii 2. Pe ei încercam mereu să îi facem fericiți.
„Eu la Oțelul nu am câștigat niciun leu. Chiar și când echipa era în Liga 1 iar eu mă antrenam alături de seniori nu am primit vreun ban. Am jucat acolo de plăcere, fiind un vis încă din copilărie”
– Ce a însemnat pentru tine, pentru cariera ta, experiența Oțelul Galați?
– Am fost crescut la Galați și îmi doream mult să ajung la prima echipă. Sunt momente de care îmi amintesc cu plăcere, dar nu lei voi uita nici pe cele triste, când am plecat de acolo cu lacrimi în ochi. A fost o experiență care m-a ajutat să mă maturizez, atât ca fotbalist, cât și ca om. Soarta a făcut ca ultimul meci la Oțelul să fie chiar cu Rapid. Care nu este doar actualul meu club, ci și echipa mea de suflet.
– De ce crezi că are nevoie un club pentru stabilitate?
– Problemele apar în momentul în care nu mai pot fi asigurate toate condițiile pentru performanță. Și aici nu mă refer neapărat la bani, pentru că sunt fotbaliști mari care la începuturile lor nu au avut nici ei cele mai mari salarii. E important să ai o bază sportivă, o sală, un loc în care să te poți pregăti într-un mod profesionist. Desigur, e important să existe o relație deschisă cu finanțatorii, să existe acea motivație a fiecărui component al echipei, jucător sau membru al staff-ului.
AU CONTINUAT ÎN L2, DAR AU CLACAT ULTERIOR
O categorie importantă numeric, alcătuită din 5 echipe, prezintă parcursurile retrogradatelor din L1 care au reușit să continue în Liga 2 măcar un sezon integral, dar care ulterior au dispărut. Două dintre ele, la Brașov și Alba Iulia, trăiesc acum prin formații continuatoare.
La capătul sezonului 2011/12, retrograda din L1 echipa de tradiție Sportul Studențesc, după ce sezonul anterior terminase ultima, dar rămăsese totuși în competiție, fiind singura echipă de acest fel care deținea licență pentru primul eșalon.
Primul sezon de Liga 2 a fost încheiat onorabil de Sportul, pe locul 8 din 16 echipe ale Seriei I, dar la doar 2 puncte de primul loc retrogradabil. Forța clubului deja era apusă. Nu a putut începe sezonul 2013/14 din L2 din pricina datoriilor și a fost exclus după primele patru etape, în care nu a fost programat. A fost finalul gloriei din “Regie”.
În 2013, Gloria Bistrița termină pe ultimul loc în Liga 1, doar 3 victorii din 34 de runde! Urmează un loc 5 în Liga 2, dar la finalul acestui sezon clubul se retrage pentru a continua în Liga 3, din cauza problemelor financiare. Sub denumirea Gloria Progresul, reușește un sezon decent în această competiție, dar apoi dispare.
Un alt club de tradiție, FC Brașov, retrogradează în 2015 din Liga 1, fiind și în insolvență. Cu obiectiv clar promovarea în ciuda situației financiare, brașovenii termină pe 5 în Liga 2 sezonul următor și pe 7 în sezonul 2016/17, când s-a trecut la formatul cu o singură serie. În ciuda parcursului rezonabil, la finalul sezonului, clubul intră în faliment.
Ultima, cronologic, este Juventus București, devenită ulterior Daco-Getica. În 2018, după o aventură de un sezon în primul eșalon, echipa termină ultima și retrogradează. Încheie pe locul 11 din 20 primul sezon la revenirea în Liga 2 pentru ca, în sezonul curent, 2019/20, să reziste doar primele 13 etape după care se retrage.
“VALORIFICAȚI PROPRIA PEPINIERĂ ȘI BUGETAȚI REALIST ÎN PERSPECTIVĂ!”
În vara lui 2010, Unirea Alba Iulia încheia pe ultimul loc în Liga 1 și retrograda. Au fost două sezoane consecutive în Liga 2 care păreau să dea semnalul unei stabilități. Locul 11 și locul 9, de fiecare dată în seria secundă a competiției. Apoi, în sezonul 2012/13, echipa se retrage din cursă în pauza de iarnă. Aveau să urmeze un an de pauză, apoi drumul greu al ascensiunii începând din Liga 5, sezonul 2014/15, spre Liga 3 din prezent.
Fost jucător al Unirii, Mihai Dăscălescu a devenit președinte al clubului în 2011, la al doilea sezon în L2 după retrogradare, funcție pe care o ocupă și azi, fiind totodată reprezentant al cluburilor din L3 în Comitetul Executiv FRF.
– Domnule Dăscălescu, ce fel de club ați găsit în 2011 în L2, la Alba Iulia?
– Structura și modul de lucru erau bune, pot să spun. Asta și pentru că, atunci când Unirea era în Liga 1, era foarte bine organizat clubul. Declinul a început din returul sezonului 2009/10, deși jucau în primul eșalon, au pierdut finanțarea autorităților locale. În 2011, când am devenit președinte, sursele de finanțare erau vânzarea de jucători plus sponsorul important de la acel moment.
– Colapsul a venit tot din rațiuni financiare, finalmente.
– Da, sponsorul a plecat. A trebuit să ne retragem după tur, în iarna lui 2012. Faptul că eram fost jucător m-a ajutat să gestionez relația în acele momente dificile. Am promis și ne-am ținut de cuvânt, să ajutăm fiecare jucător să îți găsească echipă.
– Unirea a continuat un sezon doar cu juniorii, apoi a început ascensiunea din Liga V. Ce v-a ținut în viața fotbalului, până la urmă?
– Centrul de copii și juniori! Și este recomandarea pe care o fac tuturor cluburilor, să investească în mod constant în această zonă! Talentele locale și profesioniștii din Centrul nostru ne-au dat șansa să supraviețuim, apoi să reîncepem drumul spre fotbalul profesionist.
– Ce le recomandați managerilor de cluburi, prin prisma experiențelor pe care le-ați avut?
– Dincolo de investițiile în pepiniera proprie, este esențial să construiască multiple scenarii, inclusiv bugetare!, atunci când sunt la vârful performanței lor, în Liga 1 sau Liga 2. Trebuie să calculezi din timp, pentru un sezon-două în avans, luând în calcul și realitatea unei retrogradări. Nu poți exclude aceste perspective crezând că ești invincibil! O viziune unilaterală te poate distruge, efectiv. Nu ai cum să amanetezi, ca să zic așa, resursele financiare pe un sezon de L1 în avans, plecând de la ideea că tu nu retrogradezi. Așa doar lărgești șansele dispariției.
DESCOPERĂ MÂINE PE FRF.RO ÎN EPISODUL III AL ANALIZEI:
- Cazurile echipelor care au reușit să revină în Liga 1 după retrogradare
- Cum interpretează președinți de cluburi și antrenori parcursurile echipelor
- Care este secretul stabilității pentru cluburile care activează și azi în Liga 2
