Ultima partidă a etapei cu numărul 12 s-a disputat marţi seara la Târgu Mureş, acolo unde gazdele de la ASA 2013 au primit vizita nou-promovatei AFC Hermannstadt, echipă care avea nevoie de cel puţin un egal pentru a reveni în fotoliul de lider, pierdut temporar la golaveraj, după meciurile disputate sâmbătă.

Mureşenii au fost cei care au deschis scorul, prin reuşita croatului Mijokovic, însă scorul primei reprize a fost unul favorabil oaspeţilor, care au punctat de două ori, prin Dumitriu şi Hergheligiu. Sibienii au trebuit să se mulţumească în cele din urmă doar cu un egal, după ce Sîrbu a punctat în minutul 66, cu un şut sub transversală. De menţionat că în repriza secundă ambele echipe au avut câte un gol anulat pentru ofsaid, Sîrbu la scorul 1-2, respectiv Rusu la 2-2, în prelungirile partidei.

În urma acestui rezultat, AFC Hermannstadt a revenit pe primul loc, cu un punct mai mult decât Dunărea Călăraşi.

Iată rezultatele etapei, marcatorii, clasamentul golgeterilor şi cel general:

14.10.2017, ora 11:00

Sportul Snagov – Pandurii Târgu Jiu 0-0

Ştiinţa Miroslava – Olimpia Satu Mare 2-1 (0-0)
Alexandru Izmană (55), Alexandru Marin (76) / Vasile Pop (69)

Foresta Suceava – Dunărea Călăraşi 0-2 (0-1)
Valentin Alexandru (7), Bogdan Manole (78)

Luceafărul Oradea – CS Afumaţi 1-2 (1-1)
Claudiu Codoban (14) / Alin Zaharia (28), Vlad Tudorache (81)

Ripensia Timişoara – CS Baloteşti 1-2 (0-1)
Adrian Ungureanu (64) / Adrian Hurdubei (18), Alexandru Coman (83 – pen.)

Dacia Unirea Brăila – CS Mioveni 2-2 (2-0)
Cosmin Mihai (3), Alexandru Pop (38) / Roberto Ayza (67 – pen.), Daniel Ene (76)

Fotbal Club Argeş – Academica Clinceni 1-1 (0-1)
Cristian Balgiu (52 – aut.) / Marian Constantinescu (27 – pen.)

Chindia Târgovişte – Metaloglobus Bucureşti 3-0 (2-0)
Georgian Honciu (3), Cristian Cherchez (34), Alin Nisipeanu (59)

15.10.2017, ora 15:30

ASU Politehnica Timişoara – AFC UTA Arad 2-1 (1-1)
Cornel Predescu (3), Dănuţ Bilia (62) / Bujamin Asani (9)

17.10.2017, ora 19:30

ASA 2013 Târgu Mureş – AFC Hermannstadt 2-2 (1-2)
Luka Mijokovic (14), Cosmin Sîrbu (66) / Lucian Dumitriu (25), Andrei Hergheligiu (35)

CLASAMENTUL GOLGETERILOR

10 goluri (5 – pen.):  Valentin Alexandru (Dunărea)
9 goluri:
Mediop Ndiaye (Ripensia)
8 goluri (1 – pen.):  Cosmin Năstăsie (CS Mioveni), Bogdan Rusu (AFC Hermannstadt)
8 goluri (5 – pen.):  Costel Roşu (Dacia Unirea)
7 goluri (1 – pen.):  Valentin Ghenovici (Metaloglobus)
7 goluri (2 – pen.):  Marian Constantinescu (Academica)
6 goluri: Gabriel Dodoi (Pandurii), Andrei Dumiter (Ripensia), Paul Iacob (ASA 2013), Alexandru Marin (Miroslava)
6 goluri (1 – pen.):  Cristian Cherchez (Chindia)
6 goluri (2 – pen.):  Georgian Honciu (Chindia)
5 goluri: Sorin Frunză (Dacia Unirea), Liviu Mihai (Chindia), Ionuţ Rădescu (Mioveni)
4 goluri: Alexandru Bădăuţă (ASU Poli), Andrei Hergheligiu (AFC Hermannstadt/Luceafărul), Olivier Lusamba (Olimpia), Adrian Popa (Ripensia), Cosmin Sîrbu (ASA 2013)
4 goluri (1 – pen.):  Ionuţ Năstăsie (Fotbal Club Argeş), Adrian Ungureanu (Ripensia)
4 goluri (3 – pen.): Ciprian Rus (Pandurii)
3 goluri: Eduard Florescu (CS Mioveni), Marian Drăghiceanu, Silviu Pană (ambii Dunărea), Eugen Nica (Baloteşti), Alexandru Pop (Dacia Unirea), Vlad Rusu (Luceafărul), Deian Sorescu (ASU Poli), Ionuţ Stoica (Hermannstadt)
3 goluri (1 – pen.): Cristian Bustea (Sportul Snagov), Claudiu Codoban (Luceafărul), Marius Matei (Foresta/Luceafărul)
3 goluri (2 – pen.): Ovidiu Tăcuţanu (Miroslava)