Lupta pentru titlul de golgeter al ediţiei 2016-2017 este una plină de suspans, după ce în duelul dintre Hadnagy (Sepsi) şi Chipirliu (Juventus), ambii cu câte un gol marcat în această rundă, s-a implicat şi arădeanul Adrian Petre, autor a patru goluri în poarta Baloteştiului. Adrian Petre a ajuns la cota 17, la fel ca şi Hadnagy, primul având un gol din penalty, iar celălalt trei.

Pentru atacantul UTA-ei este al doilea "poker" din acest sezon, după cel reuşit în poarta Şoimilor Pâncota, fiind singurul jucător din acest sezon care se poate lăuda cu o astfel de performanţă. Mai mult, Petre este jucătorul care a marcat în cele mai multe partide din acest sezon, atacantul arădenilor având cel puţin un gol marcat în zece meciuri.

Chipirliu, al şaptelea penalty transformat

Cu un gol mai puţin decât ceilalţi doi, Remus Chipirliu este liderul Ligii 2 la alt capitol, cel al golurilor marcate din penalty. Golgeterul liderului eşalonului secund a marcat în acest sezon de şapte ori de la punctul cu var, cea mai recentă reuşită fiind cea din meciul cu Foresta din această etapă.

Pe locul secund în acest clasament neoficial se află patru jucători, toţi cu câte trei reuşite: Hadnagy (Sepsi), Marius Matei (Foresta), Arnăutu (Luceafărul) şi Grigorie (FC Braşov).

În ceea ce priveşte lista marcatorilor din acest sezon, aceasta a fost completă cu alte patru nume noi. Doi dintre ei sunt de la CS Baloteşti, Roland Stănescu şi Petre Ioniţă, unul de la Chindia, Adrian Ioniţă şi unul de la Juventus, Florin Cazan.

Iată şi cum se prezintă clasamentul golgeterilor Ligii 2, după 17 runde:

►17 goluri (1 – pen): Ad. Petre (UTA Bătrâna Doamnă)

►17 goluri (3 – pen.): Hadnagy (Sepsi)

►16 goluri (7 – pen.): Chipirliu (Juventus)

►11 goluri: Cherchez (Chindia)

►9 goluri (3 – pen.): M. Matei (Foresta)

►8 goluri: Neguţ (Chindia)

►8 goluri (2 – pen.): Cl. Herea (Baloteşti), V. Pop (Olimpia), Vlada (Afumaţi)

7 goluri: D. Muntean, Slv. Pană (ambii Olimpia), Buhăescu (Juventus), Buduroi (Metalul), M. Coman (Academica)

7 goluri (1 – pen.): Blănaru (ASU Poli)

6 goluri: L. Manole (FC Braşov), Bg. Rusu, Dumitriu (ambii Foresta), V. Tudorache (Afumaţi)

6 goluri (1 – pen.): Sburlea (FC Braşov), Năstăsie (Mioveni)

►6 goluri (3 – pen.): Grigorie (FC Braşov), Arnăutu (Luceafărul)

►5 goluri: Fl. Ştefan (Academica), Fl. Costea (CSM Rm. Vâlcea), Curtuiuş, Man (ambii UTA Bătrâna Doamnă), A. Mutu (Foresta), Stoenac (Juventus), V. Mihai (Tărlungeni), Onicaş (Olimpia), Şt. Vasile (Afumaţi), C. Neagu (Dacia Unirea)

►5 goluri (1 – pen.): D. Ene (Sepsi), Călinţaru (Juventus), Honciu (Chindia)

►4 goluri: Vl. Bujor (Foresta), Al. Vasile (Juventus), V. Andrei, Bâtfoi (ambii Baloteşti), Istrati (FC Braşov), Alin Pătraşcu (Tărlungeni / Baloteşti), Puşcaşu (Dacia Unirea), Dina (CSM Rm. Vâlcea), Kanda (Dunărea)

►4 goluri (1 – pen.): A. Zaharia (Afumaţi), Antohi (Academica), Păcurar (Luceafărul)

►4 goluri (2 – pen.): Verdeş (Afumaţi)

►3 goluri: Mitra (Sepsi), Bg. Geantă (CSM Rm. Vâlcea), Pădureţu (Metalul Reşiţa / Academica), B. Şandru, Ciocâlteu (ambii Dunărea), M. Marin, Predescu (toţi Academica), Ayza, A. Popa (ambii Mioveni), Bădăuţă (ASU Poli), Buzea (Afumaţi)

►3 goluri (1 – pen.): Al. Muscă (Dacia Unirea), C. Roşu (Luceafărul), Tudoran (Olimpia)

►2 goluri: Birău (ASU Poli), Băjenaru, Ilin (ambii Juventus), Căt. Stan, P. Iacob, Goge (toţi FC Braşov), M. Ştefan, Licu, Ibrian (toţi Dunărea), Tigoianu, Sin (ambii Tărlungeni), Luduşan, Bg. Faur, Heil, Takacs (toţi Olimpia), Patriche, Olariu, Petculescu (toţi Afumaţi), I. Plămadă, R. Damian, Huiban (toţi Sepsi), R. Crişan (Academica), M. Badea (Berceni), Masella, Căinari (ambii Foresta), Andor (UTA Bătrâna Doamnă), Bg. Oancea (Metalul), Rădescu, M. Vintilă (ambii Mioveni), Ceapă (CSM Rm. Vâlcea), Vătavu (Chindia)

►2 goluri (2 – pen.): C. Roşu (Dacia Unirea)

►2 goluri (1 – pen.): Balgiu (Afumaţi)

►1 gol: Covalschi, Ad. Popa (ambii Afumaţi), Oct. Vasile, C. Cristea, Ad. Cîrstea (toţi CSM Rm. Vâlcea), P. Radu, Dobra (ambii Dunărea), Issa Thiaw, Tofan (ambii Sepsi), Vl. Stănescu, Dănilă, Cerlincă, Strugariu (toţi Foresta), Giuricici, Bilia, Dănăricu, Telescu, M. Stancu, D. Mărgărit, P. Niţă (toţi ASU Poli), I. Popa (FC Braşov), Fl. Cazan, Arsu, Morariu, Beţa, Mihăescu, V. Dima, Sbârcea, Walace, Carabela (toţi Juventus), Butean, Perju, Venţer (toţi Academica), Zaina, G. Mihai, E. Nicu, Mbabi, M. Alecsandru (toţi Tărlungeni), Fl. Mureşan (Olimpia), Bedea, Moga (ambii Luceafărul), Nilă, Ed. Florescu, I. Stoica, Galan, Tirică (toţi Mioveni), D. Mitu (Şoimii), Al. Manea, Copil, Jorza, Strătilă (toţi UTA Bătrâna Doamnă), Grumezescu, Cr. Matei, Bîrsănel, Aioanei, Ettien (toţi Berceni), Bg. Stancu, Skraparas (ambii Metalul), Necoară, Petean, S. Frunză, Enciu (toţi Dacia Unirea), Pencea, Ad. Ioniţă (ambii Chindia), Val. Niculae, R. Stănescu, P. Ioniţă (toţi Baloteşti)

►1 gol (1 – pen.): Bragă (Tărlungeni), D. Lung (Foresta), D. Constantinescu (ASU Poli)

►autogol: Niczuly (Sepsi pentru Afumaţi), Bîrsănel (ACS Berceni pentru Dacia Unirea), G. Niţă (Dacia Unirea pentru Chindia), Al. David (UTA Bătrâna Doamnă pentru Juventus), Todorov (ASU Poli pentru Juventus), Copilescu, Dulap (ambii Şoimii pentru Foresta), Sfrijan (ACS Berceni pentru Olimpia)