Foto: Sport Pictures

Cupa României se joacă în weekend! Faza șaisprezecimilor de finală a început vineri cu două meciuri și a continuat sâmbătă cu alte opt.

Dacă în prima zi am avut parte de un duel de Liga 1 decis greu, cu Chindia Târgoviște calificată la penalty-uri, și o victorie categorică a Universității Craiova în fața uneia din cele 4 reprezentante L3 în această fază a Cupei, ziua doi a ”16”-imilor a adus surprizele!

  • Seria calificărilor pentru echipe de eșalon inferior a început încă de dimineață, cu Turris-Oltul încheind victorioasă, în superioritate numerică, duelul cu Sepsi, finalista Cupei României din ediția 2019/2020. A continuat  Viitorul Pandurii, care a punctat aproape de final și decisiv cu FC Argeș.
  • Farul Constanța a păstrat ritmul și a câștigat fără emoții, 2-1, golul oaspeților de la Academica Clinceni venind abia în prelungiri. Astfel, dobrogenii revin după 14 ani în faza optimilor de finală ale Cupei!
  • Singurul triumf de sâmbătă al unei echipe de prim eșalon împotriva uneia de Liga 2 a fost adus de FC Botoșani, care a rezolvat calificarea în partea a doua a reprizei secunde cu Concordia Chiajna. Moldovenii mai au însă până să atingă cea mai bună performanță din istorie în această competiție, semifinalele (ediția 2017/18).
  • Din patru echipe de L3 în această fază a competiției, doar Hușana își mai joacă șansele. După Progresul Spartac, au ieșit din cursă, cumva scontat, CSC Sânmartin în fața Dunării Călărași și Ceahlăul Piatra Neamț în fața Petrolului Ploiești, asta deși moldovenii au condus la pauză cu 1-0!
  • Într-un derby de Liga 2, cu ocupantele primelor două locuri la zi din aceste eșalon, ASU Poli s-a impus la Craiova. Dacă în campionat fusese 0-0 pe terenul bănățenilor chiar în această lună, acum trupa lui Dan Alexa a învins 3-1 deși a fost condusă! A marcat două goluri din penalty, iar oltenii au încheiat cu doi oameni mai puțin pe teren!
  • Dinamo a reușit să învingă Viitorul, deținătoarea Cupei din 2019, cu un scor fără comentarii, 3-0, după un start cu două goluri în primele 20 de minute. Reușitele superbe au trimis bucureștenii spre optimi, iar dobrogenii trebuie să aștepte ediția viitoare.

Rezultate și program 16-imi Cupa României, ediția 2020/2021

Vineri, 27 noiembrie

Chindia Târgoviște – Hermannstadt 1-1 (5-3 d.p.)
Au marcat: Cherchez (43) / Jo Santos (41)

Progresul 1944 Spartac – Universitatea Craiova 0-5
Au marcat: Mamut (29, 85), Bic (35), Ofosu (45), Bălașa (57 pen.)

Sâmbătă, 28 noiembrie

Turris-Oltul Turnu Măgurele – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 1-0
A marcat: Blănaru (58)

CSC Sânmartin – Dunărea Călărași 0-1
A marcat: Costin Petre (62)

U Craiova 1948 SA – ASU Politehnica Timișoara 1-3
Au marcat: Compagno (8) / Al. Munteanu (33 pen.), Ivanovici (59 pen.), A. Manea (85)

AFC Farul Constanța – Academica Clinceni 2-1
Au marcat: Bîrnoi (13), Banyoi (65) / Cordea (90+2)

Concordia Chiajna – FC Botoșani 0-2
Au marcat: Tîrcoveanu (69), Ashkovski (89)

Viitorul Pandurii Tg. Jiu – FC Argeș 1-0
A marcat: Cioiu (88)

AFCM Ceahlăul Piatra Neamț – FC Petrolul Ploiești 1-2
Au marcat: Curpăn (15) / Buhăescu (57), Pol Roige (77)

Dinamo București – FC Viitorul Constanța 3-0
Au marcat: Fabbrini (11, 89), Sorescu (14)

Duminică, 29 noiembrie

Ripensia Timișoara – AFC Astra, ora 12:15 | TV
ACS Hușana Huși – Universitatea Cluj, ora 13:30
FC Voluntari – Gaz Metan Mediaș, ora 17:30 | TV
Politehnica Iași – CFR 1907 Cluj, ora 20:30 | TV

Luni, 30 noiembrie

AFK Csikszereda – UTA Arad, ora 14:00 | TV
SCM Gloria Buzău – FCSB, ora 20:45 – nu se va disputa

    * Partidele care au în dreptul lor ”TV” vor fi transmise în direct la Digi, Look și Telekom.
  ** Meciul SCM Gloria Buzău – FCSB nu se va disputa, cazul va fi judecat la Comisia de Disciplină.
*** Rezultatele urmează să fie omologate.