Terenul 2 de fotbal din cadrul Complexului sportiv Municipal Vaslui a fost “cucerit” de copii, în cadrul Interligii Naționale la fotbal, eveniment organizat de clubul Real Junior Vaslui, cu sprijinul Asociației Județene de Fotbal.
Au fost prezenţi peste 100 de copii, cu vârsta cuprinsă între 7 şi 10 ani, de la cluburile Real Junior Vaslui, LPS Vaslui, Juniorul Bârlad și ACS Hușana Huși. Participanţii au jucat fotbal simultan la toate cele patru categorii, în timp ce părinţii i-au încurajat de pe margine.
La final, toţi participanţii au fost răsplătiţi cu aplauze, ținând cont că s-a jucat fără scor și nu s-au făcut clasamente. Astfel, copiii au jucat fără presiune, atmosfera fiind de sărbătoare, la care au contribuit micii fotbaliști, părinții, antrenorii și organizatorii.
“A fost încântător să vedem bucuria copiilor şi ambiţia cu care au participat la jocuri. Scopul acţiunii a fost atins, zeci de copii şi-au petrecut ziua pe teren, în aer liber și s-au bucurat de mișcare“, a precizat Ciprian Amarandei, organizatorul primului turneu din cadrul Interligii Naționale de Fotbal.
Articol de Cristian LAPA (Vaslui)