Gruparea pregătită de Dan Stupar a cucerit al doilea trofeu din acest sezon, după cel al Cupei României Elită U19, învingând sâmbătă seara campioana categoriei de vârstă sub 19 ani, FC Viitorul, scor 5-4. Partida, a cărei festivitate de premiere a fost oficiată de preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a fost una cu răsturnări de scor, multe goluri, nouă la număr şi un final pe măsură.

Arădeanul Adrian Petre a marcat de patru ori

După doar un sfert de oră, tabela a contabilizat trei reuşite, FC Viitorul înscriind de două ori prin internaţionalii U19 ai României, Cristi Ene (11) şi Alexandru Cicâldău (15). Replica arădenilor a venit de la un alt "tricolor", vârful naţionalei U18, Adrian Petre (foto jos, în stânga), care a punctat în minutul 16. Acelaşi jucător a restabilit egalitatea cu şapte minute înainte de pauză, iar Cristian Costin a stabilit scorul primei reprize cu un şut din afara careului (43).

Repriza secundă a început prost pentru arădeni, care au rămas în zece prin eliminarea portarului Mara. Un balon pierdut de Jorza l-a pus pe Florinel Coman în situaţie de 1 la 1 cu goalkeeper-ul arădean, care l-a blocat prin fault şi a primit cartonaşul roşu (foto, jos). Între buturi a intrat rezerva Stanciu, care avea să devină vedeta finalului de meci.

Adrian Petre a mărit avantajul echipei sale la două goluri, dintr-o lovitură de la 11 metri (75), însă FC Viitorul a egalat cu două execuţii superbe, şuturi din afara careului, semnate de Cicâldău (77) şi D. Dumitrescu (84). Nouarul UTA-ei a marcat pentru a patra oară în acest meci, în minutul 89, readucând echipa lui Dan Stupar în avantaj: 5-4  

FC Viitorul a ratat un penalty la ultima fază a meciului

Finalul partidei a fost unul cu ghinion pentru câştigătoarea primei ediţii a Ligii Elitelor U19. Constănţenii au obţinut un penalty, la ultima fază a meciului, la o fază la care mingea l-a lovit în mână pe noul intrat Moza, jucător care a pasat decisiv, cu câteva minute mai devreme, la golul de 5-4 al lui Adrian Petre.

Cristian Ene şi-a asumat executarea penalty-ului, prin care ar fi egala scorul pe tabela de marcaj şi ar fi trimis meciul la lovituri de departajare. Nouarul constănţenilor a şutat pe centrul porţii, iar Răzvan Stanciu (foto, jos) a prins balonul fără probleme, moment în care s-a auzit fluierul de final al meciului. UTA Bătrâna Doamnă a cucerit al doilea trofeu din acest sezon, la categoria sub 19 ani, după 5-4 cu FC Viitorul.

La festivitatea de premiere, căpitanul constănţenilor, Cicâldău, a primit trofeul de cel mai tehnic jucător, în timp ce UTA Bătrâna Doamnă a primit trofeele pentru cel mai bun portar (Răzvan Stanciu) şi jucătorul finalei (Adrian Petre)

FC VIITORUL – UTA BĂTRÂNA DOAMNĂ 4-5 (2-3) Cr. Ene (11), Cicâldău (15, 77), D. Dumitrescu (84) / Ad. Petre (16, 38, 75 – pen., 89), Cr. Costin (43)

FC Viitorul: 1. Dur-Bozoancă – 2. Rogoza (22. Căpuşă 46), 5. V. Ghiţă, 6. Kilyen, 3. D. Panait (21. A. Rusu 41) – 8. D. Dumitrescu, 4. Iani (17. Vîlcea 75), 10. Cicâldău (cpt.) – 7. M. Manole, 9. Cr. Ene, 11. Fl. Coman (19. Firan 75). Antrenor Vasile Mănăilă
Rezerve nefolosite: 12. Murariu – 19. Burdeţ, 18. Cl. Zamfirescu

UTA BD: 12. Mara – 20. Iova, 23. Iuga (cpt.), 4. D. Petrache (22. D. Lazăr 15), 7. Aldan – 17. Jorza (18. G. Pop 72), 13. I. Tănase – 10. Cr. Costin (24. Moza 81), 98. Man (1. R. Stanciu 49), 13. M. Sava –  9. Ad. Petre (25. Brănişteanu 90+1). Antrenor: Dan Stupar
Rezerve nefolosite: 19. Dinculescu, 8. Copaci

Cartonaşe galbene: Cr. Ene (90) / Aldan (45+1), Ad. Petre (89), D. Lazăr (90+2)

Cartonaş roşu: Mara (48)

Au arbitrat: Horia Mladinovici – Cosmin Vatamanu şi Mihăiţă Necula, rezervă: Nicolae Breoi (toţi din Bucureşti)