Pe ordinea de zi a şedinţei s-a aflat solicitarea Departamentului Competiţii Juniori al Federaţiei Române de Fotbal privind schimbarea programului de disputare al ultimelor şapte etape ale campionatului Ligii Elitelor U19, ca urmare a participării echipei naţionale Under 19 la Turul de Elită în perioada 24-29 martie 2016, în Austria.

În condiţiile în care mai mulți jucători vor fi convocaţi pentru această acţiune din cadrul echipelor participante în Liga Elitelor U19, devenind indisponibili pentru cluburile lor pentru o perioadă de aproape două săptămâni, propunerea Departamentului Competiţii Juniori de amânare a reluării competiţiei până pe 2 aprilie a fost aprobată.

Ca urmare, programul de disputare al celor şapte etape rămase din sezonul regulat s-a modificat, iar rundele se vor disputa pe 2, 9, 13, 16, 19, 24 şi 27 aprilie 2016. Echipele clasate pe primele două locuri în fiecare serie se vor califica în etapa finală a competiţiei, care va cuprinde faza semifinalelor, pe 5 mai 2016 şi cele două finale, pe 7 mai 2016. Ultimele trei clasate din fiecare serie vor retrograda în Campionatul Naţional de Juniori A.

În plus, primele opt clasate din fiecare serie se vor califica în Cupa României Elită U19, care se va disputa în perioada 11-24 mai 2016. Mai multe detalii privind organizarea acestei competiţii sunt disponibile în regulamentul Ligii Elitelor U19, disponibil pe site-ul FRF.ro: REGULAMENT LIGA ELITELOR U19.

România se va duela cu Cehia, Slovacia şi Austria pentru un loc la EURO

Naţionala antrenată de Andrei Spier face parte din grupa a treia a Turului de Elită pentru Euro 2016, găzduită de Austria, în perioada 24-29 martie 2016. Pentru a se califica la turneul final care se va disputa în perioada 11-24 iulie în Germania, ”tricolorii” vor trebui să ocupe locul 1 în grupa din care mai fac parte Cehia, Slovacia şi Austria. Cele 7 câștigătoare ale grupelor din Turul de Elită vor fi prezente în ultima fază a competiției, alături de Germania, ţara organizatoare a EURO U19. 

Iată şi programul oficial al României la Turul de Elită:

►24.03.2016, ora 12:00 (ora României): Cehia – România
►26.03.2016, ora 16:30 (ora României): România – Austria
►29.03.2016, ora 19:00 (ora României): Slovacia – România

Primele două partide se vor disputa pe stadionul Thermen din Bad Waltersdorf, iar ultima se va juca pe stadionul SV Rohrbach din Rohrbach an der Lafnitz.

Clujul domină seria Vest

După disputarea a 15 etape din actuala ediţie de campionat, FC Viitorul şi Universitatea Cluj ocupă primul loc în cele două serii ale Ligii Elitelor U19. Formaţia de la malul mării are două puncte avans în faţa celor de la Dinamo şi nouă în faţa Farului. În subsolul seriei Est, ultimele trei clasate sunt CN Dinicu Golescu, aflată la zece puncte distanţă de ultimul loc care permite salvarea de la retrogradare, Juventus Bucureşti şi CSŞ Botoşani, ambele cu un punct în minus faţă de gruparea argeşeană.

În seria Vest, grupările din Cluj ocupă trei din primele patru locuri ale clasamentului. Universitatea este lider, cu trei puncte avans în faţa celor de la ACS Poli Timişoara, podiumul fiind completat de FC Ardealul, la un punct în spatele echipei de pe Bega. Locul patru este ocupat de FC Viitorul Mihai Georgescu, grupare aflată la zece puncte de prima poziţie.

În subsol, LPS Banatul ocupă ultima poziţie cu doar şase puncte, iar LPS Bihor se află deasupra ei cu un total de zece puncte. De la locul 10 în sus, situaţia se complică. Gaz Metan şi CS U Craiova au câte 16 puncte, iar UTA Bătrâna Doamnă şi Olimpia Satu Mare câte 17, astfel că lupta pentru evitarea retrogradării se anunţă una aprig disputată.