Casa Fotbalului a găzduit, joi, 21 august, tragerea la sorți în urma căreia a fost stabilit programul în cele 8 serii.
Procedura de stabilire a programului de disputare a sezonului 2025-2026 pentru competiţia Liga 3 s-a făcut pe baza Tabelei Berger pentru 12 echipe, numărul corespunzător fiecărei echipe fiind stabilit prin tragere la sorți.
Vezi programul în cele 8 serii din Liga 3: SERIA 1 • SERIA 2 • SERIA 3 • SERIA 4 • SERIA 5 • SERIA 6 • SERIA 7 • SERIA 8
Ediția 2025-2026 a Ligii 3 va debuta pe data de 30 august 2025.
Componența seriilor a fost aprobată în ședința Comitetului Executiv din 20 august, iar denumirile anumitor formații au fost updatate conform deciziilor de modificare ale formei juridice în ceea ce privește anumite cluburi.
UN NOU FORMAT COMPETIȚIONAL
Pentru a crește interesul față de competiția Ligii 3, Federația Română de Fotbal a analizat posibilitatea modificării sistemului competițional. Decizia de a schimba modul de desfășurare a fost luată împreună cu membrii afiliați, în cadrul întâlnirii anuale de la începutul acestui an și a fost aprobată în martie, în ședința Comitetului Executiv.
Acest nou format a fost conturat ținând cont de principiile stabilite în urma consultărilor cu cluburile participante la Liga 3, printre care:
- Numărul total al meciurilor – asigurarea unui echilibru optim între efortul echipelor și atractivitatea competiției.
- Numărul de meciuri împotriva fiecărui adversar – crearea unui calendar competițional echilibrat.
- Principiul meritocrației – cele mai bune echipe trebuie să aibă șansa de a promova.
- Echilibru competitiv – menținerea unui grad ridicat de imprevizibilitate a rezultatelor.
- Reducerea meciurilor fără miză – crearea unui sistem în care fiecare partidă contează.
- Optimizarea timpului de călătorie – reducerea distanțelor parcurse de echipe pentru a limita costurile și efortul jucătorilor.
ECHIPE PARTICIPANTE
În noul sezon, Liga 3 are 96 de echipe, împărțite în 8 serii de câte 12 formații. Competiția se desfășoară în două faze:
FAZA 1
SEZONUL REGULAR
- Fiecare echipă va juca tur-retur cu celelalte din serie, rezultând un total de 22 de etape.
- La final, primele 4 clasate se vor califica în play-off, iar echipele de pe locurile 5-12 vor merge în play-out.
FAZA 2
PLAY-OFF ȘI PLAY-OUT
Play-off
- Cele 4 echipe calificate din fiecare serie vor fi împerecheate cu alte 4 formații din seria vecină, după următorul sistem: 1-2, 3-4, 5-6, 7-8. Astfel, se vor forma 4 serii de play-off.
- Echipele vor intra în play-off doar cu punctele obținute împotriva formațiilor care s-au calificat alături de ele.
- Se vor disputa 8 etape suplimentare, fiecare echipă jucând tur-retur cu adversarele din cealaltă serie.
- Promovare: Prima clasată din fiecare serie de play-off va obține promovarea directă în Liga 2.
- Baraj de promovare: Cele 4 echipe clasate pe locul 2 în play-off vor disputa un turneu de promovare, în sistem semifinale – finală, iar câștigătoarea acestuia va obține al 5-lea loc de promovare.
Play-out
- Echipele de pe locurile 5-12 în sezonul regular vor intra în play-out, păstrând toate punctele acumulate. Vor fi, astfel, 8 serii de play-out de câte 8 formații.
- Se va juca un singur tur, adică 7 etape.
- Retrogradare: Ultimele două clasate din fiecare serie vor retrograda automat în Liga 4.
- Alte 5 echipe vor fi retrogradate dintre cele care termină pe locul 6 în play-out, pe baza clasamentului general.
Prin acest nou sistem, Liga 3 își propune să devină mai atractivă și mai competitivă.