Inițiativa Federației Române de Fotbal de a introduce “cartonașul negru” la categoriile de copii și juniori (U7–U16), ca măsură fermă de prevenire și combatere a comportamentului abuziv al părinților și spectatorilor, a atras un interes mediatic uriaș la nivel internațional.
Lansat pe 11 septembrie, noul protocol în trei etape, ce include avertismentul, suspendarea temporară a jocului timp de 10 minute și, în caz de recidivă, oprirea definitivă a meciului prin arătarea cartonașului negru, este privit de presa globală ca un studiu de caz de referință pentru protejarea climatului sportiv în fotbalul de bază.
Peste 70 de publicații din întreaga lume au prezentat măsura FRF
Pe lângă toate publicațiile media relevante din România, știrea a fost preluată și de presa internațională. Decizia a fost mediatizată și dezbătută în peste 70 de publicații din străinătate, din cel puțin 50 de țări, acoperirea mediatică extinzându-se pe toate continentele. De la marile cotidiane din Europa de Vest până la platforme din America Latină, Asia, Africa și America de Nord, inițiativa României este salutată ca un pas curajos pentru educarea mediului din jurul terenului de joc.
Printre marile nume din presa internațională care au alocat spații ample acestei decizii se numără:
- The New York Times & The Athletic (SUA / Global);
- Corriere dello Sport (Italia);
- Goal.com (Rețea Globală);
- Diario AS, La Vanguardia, Sport și Mundo Deportivo (Spania);
- Voetbal International (Olanda), Sport1 (Germania), Przegląd Sportowy (Polonia), Nemzeti Sport (Ungaria) și Bancada (Portugalia).
Totodată, inițiativa a înregistrat un ecou puternic în Europa de Sud-Est și Balcani (Serbia, Croația, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria), precum și pe platforme de știri din America Latină (Infobae), Asia (Fanatik, Sports.kz, Lao Động) și Africa (Daily Post, Pulse Ghana).
Dezbatere intensă și în comunitățile sportive internaționale
Pe lângă acoperirea din presa scrisă și audiovizuală, introducerea “cartonașului negru” a generat un val de reacții pe rețelele de socializare și pe platformele globale de dezbatere, unde iubitorii fotbalului și specialiștii în activități de tineret din diverse țări îndeamnă federațiile locale să preia modelul implementat de Federația Română de Fotbal.
MAI MULTE DETALII DESPRE CARTONAȘUL NEGRU AICI
Platforma B.R.A.V.O. își continuă misiunea
Noua măsură face parte dintr-un demers mai amplu al FRF de a transforma fotbalul juvenil într-un mediu mai sigur și mai sănătos pentru copii. În 2025, Federația a lansat platforma B.R.A.V.O. – Bucurie, Respect, Afecțiune, Voință și Optimism, un proiect-umbrelă dedicat combaterii presiunii, bullying-ului și lipsei de susținere cu care se pot confrunta copiii în sport.
Prima campanie a platformei, „Vestiarul generației pe care nu o vrea nimeni”, a atras atenția asupra cuvintelor și etichetelor negative pe care copiii le aud de pe marginea terenului și asupra felului în care acestea le pot influența experiența sportivă. Campania a transformat vestiarul într-un spațiu simbolic al acestei probleme, în care tricourile copiilor au purtat, în locul numelor, apelativele negative pe care aceștia le aud de la părinți și spectatori. În plus, fiecare grupă de copii sau juniori, de la fiecare academie de fotbal, a fost obligată să aibă un “părinte căpitan”, care să susțină un curs de safeguarding și care are rolul de a monitoriza și controla activitatea părinților de la grupa respectivă.
Apoi, din sezonul precedent, FRF a implementat Silent Day în competițiile U13 și U14, competiții în care rezultatele meciurilor nu sunt contabilizate. De două ori pe an, părinții și antrenorii nu au voie să se facă auziți. Scopul “Silent Day” este de a oferi copiilor un spațiu liber de presiune, în care să se bucure de joc, să ia decizii și să se exprime fără teama evaluării constante din tribune sau de pe margine.
Prin măsurile introduse în regulament, FRF continuă această misiune și trece de la conștientizare la acțiune concretă: atunci când comportamentul adulților depășește limita, jocul copiilor se oprește.
Inițiativa FRF beneficiază de susținere media din partea unor parteneri importanți: PRO TV, Voyo Sport 1, Prima TV & Prima Sport, Digi Sport, TVR, TVR Sport, Antena 1, Antena Sport Antena Play, Golazo, GSP, Prosport, Fanatik, iAMSport, KISS FM, rețelele Inmedio, World Class și mai multe personalități publice. Federația Română de Fotbal le mulțumește acestora pentru implicare!










