Am ajuns la finalul etapei a 6-a din Liga 2 Casa Pariurilor. A fost o rundă spectaculoasă, cu 47 de goluri marcate, la capătul căreia CSM Slatina a revenit în „fotoliul de lider”.
Formația olteană pregătită de Adrian Dulcea a învins Chindia Târgoviște, scor 3-2, în meciul de deschidere al etapei. Slatina s-a desprins la două goluri pe tabelă în minutul 52, după golurile înscrise de Răzvan Matiș și Ionuț Năstăsie.
Chindia a restabilit egalitatea până în minutul 77, grație reușitelor semnate de Alexandru Băluță și Antonio Vera Carrillo. Gazdele au dat lovitura în prelungiri, prin Robert Riza, iar CSM Slatina revine pe primul loc în Liga 2 Casa Pariurilor.
Sâmbătă, Unirea Slobozia a reușit scorul campionatului de până acum. Ialomițenii s-au impus cu un uimitor 8-0 în fața lui CS Dinamo și au obținut astfel prima victorie a sezonului.
Patru jucători ai Unirii au reușit câte o “dublă” în duelul din weekend: Robert Necşulescu, Ventura Santos, Borges Freitas și Lucas Câmpan.
CSM Reșița a urcat pe locul 2 după succesul obținut pe terenul celor de la SCM Râmnicu Vâlcea, scor 2-1. Sergiu Rimovecz și Cristi Bărbuț au marcat golurile Reșiței, în timp ce pentru gazde a punctat Alexandru Dandea.
SC Popești-Leordeni își continuă seria entuziasmantă din noua stagiune. Formația nou-promovată a învins FC Bihor cu scorul de 3-2 și a făcut un salt până pe locul 4.
Gruparea ilfoveană a înregistrat 3 victorii și 3 egaluri în liga secundă, fiind una dintre cele 3 echipe care n-au simțit gustul înfrângerii. Quadri Taiwo a fost din nou erou pentru Popești-Leordeni, reușind o “dublă” și ajungând astfel la 7 goluri în 6 meciuri. Adrian Căpraru a punctat și el pentru ilfoveni, în timp ce Ioan Filip și Alexandru Bota au marcat pentru orădeni.
FC Bacău a dat recital de goluri!
Și FC Bacău a arătat o poftă uriașă de goluri, reușind să învingă CSC Dumbrăvița cu 6-1. Paul Mitrică (dublă), Patrick Petre, Andrei Pavel, Daniele Luncașu și Diego Burlacu au contribuit la festivalul de goluri al formației moldovene. Golul de onoare al bănățenilor a fost înscris de Alin Șeroni.
Ultimul meci al rundei le-a adus față în față pe CSM Olimpia Satu Mare și Politehnica Timișoara. Formația gazdă a lovit prima, prin Kristopher Vida, în minutul 13. Trupa lui Dan Alexa a restabilit echilibrul pe tabelă la 3 minute după pauză, prin Kevin Nyarko.
La finalul etapei cu numărul 6, liderul CSM Slatina are un avans de un punct față de CSM Reșița, respectiv două puncte față de Poli Timișoara.
Rezultatele etapei 6 din Liga 2 Casa Pariurilor
CSM Slatina – Chindia Târgoviște 3-2
CSC 1599 Șelimbăr – Metalul Buzău 1-1
Unirea 04 Slobozia – CS Dinamo București 8-0
Steaua București – Cetatea 1932 Suceava 2-2
CSL Ștefănești – CS Gloria Bistrița 1-2
AFC ASA Tg. Mureș – FC Metaloglobus 3-2
Concordia Chiajna – CS Afumați 1-2
SCM Rm. Vâlcea – CSM Reșița 1-2
SC Popești-Leordeni – FC Bihor Oradea 3-2
ACS FC Bacău – CSC Dumbrăvița 6-1
CSM Olimpia Satu Mare – Politehnica Timișoara 1-1











