Specialiștii de marketing și comunicare ai cluburilor din SuperLiga Feminină au participat pe 17 și 18 august la un seminar pe tema creșterii vizibilității și valorii comerciale a cluburilor feminine, înaintea debutului sezonului competițional 2026/2027.
Fiecare echipă din SuperLiga Feminină a avut câte un participant la seminarul care a avut loc în București și care a inclus în program sesiuni susținute de specialiștii Federației Române de Fotbal.
Scopul celor două zile a fost de a reuni reprezentanții departamentelor de marketing și comunicare ale cluburilor din SuperLiga Feminină cu specialiștii Federației Române de Fotbal care dețin expertiză în aceste arii. Obiectivul întâlnirii a fost acela de a identifica și implementa împreună soluții concrete pentru creșterea vizibilității, atractivității și valorii comerciale a competiției.
- strategia comercială în procesul de licențiere – introducere și implementare;
- tendințe actuale și oportunități de atragere a sponsorilor;
- identificarea și maparea potențialilor sponsori, cercetare și tehnici de negociere;
- dezvoltarea și creșterea canalelor de social media;
- implementarea campaniilor de comunicare și promovare online: calendar editorial, segmentarea publicului, exemple de conținut și utilizarea campaniilor plătite.
La începutul acestui an, Federația Română de Fotbal a lansat prima strategie comercială dedicată exclusiv SuperLigii Feminine de fotbal, document dezvoltat alături de FIFA.









