Charlie Marshall, CEO al European Football Clubs (EFC), organizația care reprezintă interesele cluburilor de fotbal din Europa, s-a aflat la București, unde a susținut o sesiune în cadrul primului seminar al UEFA Elite Club Programme, program dezvoltat de UEFA Academy în colaborare cu Federația Română de Fotbal.

Sesiunea susținută de Charlie Marshall, „Provocările fotbalului european de club”, s-a desfășurat joi, 1 octombrie, la V7 Startup Studio și a fost construită ca o prezentare urmată de discuții deschise cu participanții. Oficialul EFC a vorbit despre tendințele care vor influența cluburile europene în anii următori și despre felul în care conducătorii de club pot transforma aceste schimbări în oportunități.

„Charlie Marshall este arhitectul guvernanței în sport. Faptul că liderii cluburilor noastre au putut discuta direct cu el despre viitorul fotbalului european de club arată nivelul la care ne-am propus să ducem acest program”, a declarat Răzvan Burleanu, președintele FRF.

Primul seminar al programului a avut loc între 30 septembrie și 2 octombrie și a fost deschis de Răzvan Burleanu, alături de Joël Pinson, expert de program UEFA Academy. Pe lângă Charlie Marshall, participanții au mai lucrat cu Laura O’Connor (Strategic Research Manager, UEFA), care a prezentat peisajul fotbalului european de club, și cu Jorge Castanheira (Head of Brand and Digital, Benfica), care a analizat modelul de business al clubului portughez. Agenda a inclus și ateliere despre creștere comercială, guvernanță și aliniere organizațională, conducerea schimbării și leadership sub presiune, susținute de Joël Pinson, Sjors Brouwer și Berend Rubingh.

Obiectivul programului

UEFA Elite Club Programme se adresează conducătorilor de cluburi din fotbalul profesionist românesc și are ca scop dezvoltarea competențelor de management strategic ale acestora. Participanții învață să înțeleagă poziția cluburilor românești în economia fotbalului european, să identifice provocările și oportunitățile viitoare, să transforme direcțiile de creștere comercială în acțiuni concrete și să își alinieze obiectivele strategice cu realitatea organizației. Fiecare participant își construiește, pe parcursul programului, un plan de acțiune personal.

Cine face parte din prima generație

Prima generație a programului reunește 20 de participanți. Din Superliga sunt prezenți 16 conducători de la 14 cluburi: președinți (Dinamo 1948, FC Botoșani, Oțelul Galați, CFR 1907 Cluj, Petrolul Ploiești, Rapid București, FC Voluntari), CEO și directori generali sau executivi (FC Botoșani, Universitatea Craiova, FC Universitatea Cluj, UTA Arad, FC Argeș, Rapid București), alături de reprezentanți ai conducerii de la Farul Constanța, FCSB și FK Csikszereda. Liga 2 este reprezentată de președintele CS Concordia Chiajna, iar din partea FRF participă directorii departamentelor Competiții, Licențiere și Comercial.

Programul continuă cu o vizită de studiu în Belgia și cu un nou modul la București, în luna decembrie.