FOTO: Universitatea Craiova

Nicolae Ungureanu, unul dintre cei mai importanți fundași din istoria Universității Craiova și a echipei naționale, a încetat din viață la vârsta de 69 de ani.

Născut la 11 noiembrie 1956, Nae Ungureanu a scris pagini de neșters în istoria „Craiovei Maxima”, echipa care a impresionat Europa anilor ’80, atingând o memorabilă semifinală de Cupa UEFA. Cu o determinare exemplară, o eleganță inconfundabilă în joc și un travaliu uriaș pe banda stângă, Ungureanu a fost un pilon de bază al echipei din Bănie, pentru care a evoluat un deceniu, între 1977 și 1987.

De-a lungul carierei sale de excepție, el a îmbrăcat și tricoul formației Steaua București, adăugând noi trofee și performanțe remarcabile în palmares, inclusiv prezențe notabile pe scena internațională, precum finala Cupei Campionilor Europeni din 1989. Cariera și-a încheiat-o la Rapid București în sezonul 1992 – 1993.

Pentru prima reprezentativă a României, Nae Ungureanu a evoluat în 57 de meciuri, între 1981 și 1989, și a marcat un gol, fiind component al Echipei Naționale prezente la EURO 1984.

Federația Română de Fotbal transmite sincere condoleanțe familiei, celor apropiați și întregii familii a Universității Craiova. Dumnezeu să-l odihnească în pace!

În amintirea lui Nicolae Ungureanu, Federația Română de Fotbal a decis ca la toate partidele din competițiile FRF de seniori din următoarea etapă, Liga 2 și Liga 3, să se țină un moment de reculegere înainte de startul meciurilor.