Continuăm seria tricolorilor care împărtășesc suporterilor cum arată o zi din viața lor în pandemie. Azi, un episod deosebit, cu o aniversare în condiții inedite!

Sâmbătă, pe 11 aprilie, Florin Andone și-a sărbătorit ziua de naștere. În cadru restrâns, în apartamentul din zona Bakırköy a Istanbulului. Alături de mamă, Adriana, și iubita lui, Yolanda.

„Mama a venit la Istanbul să mă vadă în urmă cu o lună, înainte de meciul cu Beșiktaș, care a fost și ultimul înainte de întreruperea campionatului. Văzând cum evoluează situația, i-am spus să mai rămână și să nu se întoarcă în Spania. Acolo ar fi fost singură în toată această perioadă plină de restricții. S-a dovedit cea mai bună decizie că a rămas alături de noi”, spune atacantul lui Galatasaray și al României.

Pe 15 martie, la Galatasaray-Beșiktaș, 0-0, a fost ultima întâlnire a românului cu echipa. „Urma să avem un antrenament în săptămâna ce urma, dar am fost anunțați să stăm acasă”. Ulterior, antrenorul Fatih Terim, 66 de ani, a fost testat pozitiv cu COVID-19. „În urmă cu o săptămână a ieșit din spital și ne-a anunțat într-o videoconferință că se simte bine, dar trebuie să mai stea în izolare acasă încă cel puțin 14 zile. Apoi ne-a și sunat personal pe noi, jucătorii. Mă bucur că acum e bine”.

Cum a decurs aniversarea lui Florin Andone

Mă trezesc în jur de ora 11:00, din păcate mi-am dat peste cap programul de când stau numai în casă. Înainte, la 9:00 mă dădeam jos din pat. Mănânc și apoi urmăresc la televizor ce se întâmplă în Turcia, în România. Prind și posturi TV din țară.

 

 

O bună perioadă din timp mi-o petrec pe balcon, am o vedere frumoasă la mare. Pe la ora 14:00, cobor la parterul blocului unde locuiesc, la sala de fitness. Sunt norocos din punctul acesta de vedere. Lucrez zilnic între 60 și 90 de minute, dar de ziua mea am făcut o pauză. Masa de prânz e programată pe la ora 16:00.

 

 

 

Câteodată ieșim să facem puțină mișcare în preajma blocului, prilej de bucurie pentru câinele meu, Bartolomeo. Locuiesc într-un cartier rezidențial. Dacă stăm o oră în zona cu spațiu verde, acolo vedem de la distanță cel mult două-trei persoane care vin de la cumpărături.

 

A fost o zi de naștere inedită. Yolanda și mama mi-au pregătit un tort, moment în care au intrat în video cu cei mai buni prieteni ai mei. A fost foarte frumos, am și uitat că stăm în casă de atâta timp.

Ce dorință și-a pus Florin de ziua lui:

Să fim sănătoși și să ieșim cu toții cu bine din toată această situație. Abia aștept să revin la antrenamente și pe terenul de joc, dar sănătatea și siguranța tuturor e pe primul loc.

Le mulțumesc fanilor pentru miile de mesaje primite de ziua mea. Le urez și eu sănătate tuturor românilor și îi îndemn să respecte toate recomandările autorităților. Împreună vom reveni mai puternici!

 

 

 

Seara mă joc pe Play Station. Cel mai mult îmi place Call of Duty, dar și FIFA 20. Cina o iau destul de târziu, pe la ora 23:00, așa că și programul de somn este puțin afectat. Punct și de la capăt. Zi de zi. Dar nu mă plâng. Am tot ce îmi trebuie aici, suntem bine sănătoși, e cel mai important.

 

CITEȘTE ȘI

O zi cu Vlad Chiricheș în Italia, pe timpul pandemiei

Reportaj special cu Silviu Lung jr. 

Mesajul lui Alex Mitriță de la New York