Internaționalul român în vârstă de 25 de ani transferat de la Steaua București a semnat un contract valabil până în 2018 cu gruparea din Premier League.
”Este una dintre cele mai fericite zile din viața mea. Este cel mai important pas pe care l-am făcut în cariera mea”, a declarat Gardoș pentru site-ul oficial al lui Southampton.
Românul cu 12 selecții la echipa națională a devenit a 7-a achiziție din această vară a clubului care sezonul trecut a încheiat campionatul pe locul 8.
”Sunt foarte bucuros că Florin va face parte din echipă. E încă un jucător tânăr, poate progresa și mai mult. Ne-am orientat către Florin de când Lovren a părăsit clubul. Toate referințele pe care le-am primit au fost bune, sunt convins că avem la club un fundaș bun atât pentru prezent, cât și pentru viitor”, a declarat Ronald Koeman, antrenorul care în această pauză competițională l-a înlocuit pe Mauricio Pochettino.
”Transferul meu în Premier League reprezintă o oportunitate imensă pentru mine, e un vis împlinit! Southampton a avut un parcurs bun în sezonul trecut, deci nu am stat prea mult pe gânduri când am primit oferta”, a completat Gardoș.