Centrul de Excelență de la Timișoara, în parteneriat cu Primăria Timișoara, va organiza un turneu internațional pentru juniorii născuți în 2000. La competiție vor participa echipa Centrului de Excelență de la Timișoara, cea a Centrului de Excelență de la Târgu Mureș, Steaua Roșie Belgrad, Vojvodina Novi Sad (ambele din Serbia), selecționata Osjek (Croația) și ACS FC Dănuț Coman.

Cele șase formații vor fi împărțite în două grupe de câte trei și câștigătoarele vor disputa finala competiției. Turneul se va desfășura în perioada 19-21 aprilie, iar meciurile se vor disputa în complexul LPS Banat, cu excepția finalei, care va fi găzduită de stadionul Știința din Timișoara.

Programul competiției va fi anunțat în zilele viitoare.