Liga I la futsal nu a pierdut nicio echipă în turul II al Cupei României. Începută sâmbătă, 8 februarie, la Târgu Mureș, cu duelul dintre CSM și Dunărea Călărași, deținătoarea trofeului, etapa de Cupa României s-a încheiat marți seară cu derby-ul orașului Deva dintre West și Autobergamo.

Toate cele șapte prim-divizionare s-au calificat în sferturile de finală, fază în urma căreia vor fi desemnate formațiile participante la Final Four-ul Cupei.

Campioana Imperial WET Miercurea Ciuc e singura echipă care nu a primit nici măcar un gol, deplasarea la Gheorgheni reprezentând un antrenament cu public pentru trupa lui Cosmin Gherman. Confruntarea a marcat și debutul brazilianului André Luis Sasse în tricoul formației ciucane. În vârstă de 23 de ani, André Luis Sasse, golgheter-ul ediției trecute de campionat, a fost transferat de Imperial WET în această iarnă de la Autobergamo Deva. Considerat unul dintre cel mai talentați jucători din Liga I, Sasse și-a încheiat prima evoluție pentru Imperial WET cu un gol marcat!

Singura reprezentantă a ligii secunde care se regăsește pe tabloul sferturilor de finală este KSE Târgu Secuiesc. Fosta prim-divizionară a trecut la limită, în deplasare, de AS Unirea Cristuru Secuiesc, 4-3, și se va confrunta în „sferturi” cu FK Odorheiu Secuiesc.

„Finala din sferturi” va fi, fără îndoială, disputa dintre CS United Galați, vicecampioana României, și Imperial WET Miercurea Ciuc.

Cupa României – Turul II

CSM Târgu Mureș – Futsal Club Dunărea Călărași 2-8
Kereszthegy Remetea – Informatica Timișoara 2-5
Futsal Ceahlăul Piatra Neamț – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc 5-12
Fortius 2014 Buzău – CFF Clujana Cluj 3-10
AS Inter Gheorgheni – Imperial WET Miercurea Ciuc 0-10
AS Unirea Cristuru Secuiesc – ACS KSE Târgu Secuiesc 3-4
ACS Futsal Poli Iași – CS United Galați 0-6
ACS West Deva – Autobergamo Deva 1-7

Iată programul sferturilor de finală:

23 februarie
Informatica Timișoara – Futsal Club Dunărea Călărași
CS United Galați – Imperial WET Miercurea Ciuc
CFF Clujana Cluj – Autobergamo Deva

24 februarie
ACS KSE Târgu Secuiesc – Futsal Klub Odorheiu Secuiesc

Liga I la futsal se reia azi, miercuri, 12 februarie, când sunt programate primele două partide ale etapei a XIII. Runda se va încheia mâine.

Liga I, etapa 13

Miercuri, 12 februarie, ora 18:00
Futsal Club Dunărea Călărași – Informatica Timișoara
Imperial WET Miercurea Ciuc – CFF Clujana Cluj

Joi, 13 februarie, ora 18:30
CS United Galați – Autobergamo Deva

Clasament: 1. Imperial WET 27p; 2. United 25p; 3. Dunărea 19p; 4. Informatica 18p; 5. Autobergamo 11p; 6. Odorheiu Secuiesc 6p; 7. Clujana 0p

Articol de Adi Dobre