Interliga nationala FRF

În urma ședinței de Comitet Executiv din 30 august 2018, cele două competiții rezervate copiilor născuți după anul 2009, respectiv 2010 vor completa calendarul competițional al Interligii naționale.

În anul 2015, Federația Română de Fotbal a lansat și susținut financiar Interliga națională, competiție dedicată intervalului de vârstă U7-U10, reunind practic patru competiții în sistem integrat.

Începând din acest sezon, acest proiect va avea și o etapă de iarnă prin integrarea trofeelor „Gheorghe Ene” și „Gheorghe Ola”, competiții în care participă copii născuți în anul 2009, respectiv 2010.

Interliga de iarnă – trofeul „Gheorghe Ene”, pentru jucători născuți începând din 2010, își va desfășura etapa județeană în perioada septembrie-noiembrie, pe cea zonală între 30 noiembrie și 2 decembrie, în timp ce faza finală este programată între 14 și 16 decembrie.

Interliga de iarnă – trofeul „Gheorghe Ola”, dedicat jucătorilor născuți începând cu anul 2009, începe cu faza județeană, în perioada septembrie-noiembrie, va continua cu cea zonală, pe 3-5 decembrie, și se va încheia cu etapa finală, programată între 17 și 19 decembrie 2018.

Interliga națională este parte a programului „Împreună suntem fotbal”, care are ca scop creșterea numărului de practicanți, dar și de participanți la jocul de fotbal.