Răzvan Burleanu și alți 7 reprezentanți ai federațiilor din Anglia, Germania, Franța, Olanda, Belgia, Turcia și Letonia compun Grupul de Lucru al forului continental dedicat strategiei comerciale și de marketing pentru competițiile europene la nivel de prime reprezentative.

În perioada 29-31 august, la Monaco, se desfășoară sesiunea de lucru a acestui grup, membrii participând și la evenimentele ce au fost prilejuite de tragerile la sorți pentru Liga Campionilor și Europa League.

Proiectul UEFA vizează monitorizarea dezvoltării și implementării strategiei comerciale și de marketing pentru competițiile la nivel de echipe naționale de seniori, preliminariile și turneul final al Campionatului European, Liga Națiunilor și preliminariile din zona europeană ale Cupei Mondiale.

Obiectivul este crearea unui program comercial, în cooperare cu reprezentanții asociațiilor naționale, pentru a optimiza rezultatele pentru toate părțile implicate în acest proces.

La Monaco are loc prima întâlnire a Grupului de Lucru, în contextul apropierii ciclului competițional 2022-2028, vânzarea drepturilor pentru acesta urmând să înceapă în ianuarie 2020.

Grupul de Lucru este format din Răzvan Burleanu (România), Florence Hardouin (Franța), Mark Bullingham (Anglia), Denni Strich (Germania), Jean-Paul Decossaux (Olanda), Peter Bossaert (Belgia), Kadir Kardas (Turcia) și Kaspars Gorkss (Letonia).