Comitetul de Urgență al FRF a validat joi, 14 mai, scenariul dezbătut și agreat de cluburile participante în Liga 2 prin care competiția va continua doar pentru cluburile clasate pe primele 6 locuri înaintea întreruperii cauzate de pandemia COVID-19.

Administrația FRF a dezbătut împreună cu reprezentanții cluburilor din eșalonul secund scenariile propuse de Departamentul Competiții pentru ca sezonul 2019-2020 să fie finalizat.

În cadrul întâlnirii care a avut loc miercuri, prin videoconferință, s-au prezentat trei posibile scenarii, iar 15 cluburi au fost în favoarea variantei de a organiza un play-off între primele șase, iar pentru celelalte formații sezonul să se termine. Au mai existat două abțineri și o opțiune pentru scenariul în care toate cele 14 etape ar fi trebuit să se dispute.

Astfel, cele 6 cluburi – singurele care au solicitat licența pentru participarea în Liga 1 în sezonul 2020-2021, astfel încât integritatea sportivă să nu aibă de suferit – vor disputa un play-off constând în 5 etape (o singură manșă), cu mențiunea că echipele de pe primele trei poziții vor disputa 3 din cele 5 jocuri pe teren propriu. Clasamentul va fi actualizat cu rezultatele din aceste ultime 5 runde în urma înjumătățirii punctelor acumulate până la data de 16 martie 2020.

Echipele clasate pe primele două locuri la finalul play-off-ului vor promova direct în Liga 1, în timp ce formația de pe poziția a treia va disputa cu joc de baraj cu locul 6 din play-out-ul Ligii 1.

Tragerea la sorți a play-off-ului care va încheia sezonul 2019-2020 în Liga 2 va fi realizată de Departamentul Competiții al FRF la o dată ce va fi anunțată ulterior. De asemenea, modalitatea de desfășurare a barajului pentru menținerea / promovarea în Liga 1 va fi stabilită și comunicată ulterior, ținând cont de data reluării competițiilor pe teritoriul României.

În cazul cluburilor clasate pe pozițiile 7-18 în Liga 2, acestea nu vor mai disputa niciun meci în competiție în actualul sezon, urmând ca nicio echipă din eșalonul secund să nu retrogradeze.

Obiectivele FRF în cadrul dezbaterilor cu membrii afiliați și în luarea deciziilor privind competițiile sunt și vor rămâne în continuare:

  • Siguranța și sănătatea suporterilor, a jucătorilor, a staff-ului și a tuturor persoanelor angrenate în organizarea unei competiții sportive;
  • Sustenabilitatea financiară a cluburilor;
  • Producerea celui mai mic nivel de nedreptate pentru toate cluburile participante;
  • Specificitatea fiecărui eșalon.

În pregătirea scenariilor pentru încheierea Ligii 2 și în stabilirea calendarului pentru finalul sezonului au fost luate în considerare atât Ordinul comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății privind obligativitatea de a intra în cantonament carantinat timp de două săptămâni, cât și necesitatea unei perioade de pregătire de minimum trei săptămâni până la reluarea competiției, dar și situația financiară a cluburilor în ceea ce privește numărul de meciuri pe care îl pot disputa.

În această perioadă, din cauza situației create de pandemie, Federația Română de Fotbal și-a asumat rolul de a lua decizii și de a adopta măsuri spre binele fotbalului pe termen mediu și lung. Deciziile au fost luate într-un mod transparent, în urma dialogului cu membrii afiliați, aceștia completând și un chestionar online, astfel încât Federația Română de Fotbal a cunoscut în detaliu situația fiecărui club și modul în care a fost afectat de pandemia COVID-19.