Ruud Gullit este ambasador UEFA EURO 2020 Foto: UEFA

Un milion de bilete pentru suporterii echipelor calificate la EURO 2020 vor fi scoase la vânzare în decembrie. Va fi disponibilă și o cotă de bilete pentru publicul general. 

Suporterii celor 20 de echipe naționale deja calificate la UEFA EURO 2020 vor avea ocazia să solicite bilete, pentru a urmări jocurile echipelor lor din cadrul turneului final, începând din 4 decembrie 2019, ora 14:00 (ora Europei Centrale), adică 15:00 (ora României), procesul urmând să se desfășoare exclusiv prin intermediul EURO2020.com.

Procesul durează până pe 18 decembrie 2019, ora 14:00 (ora Europei Centrale), adică 15:00 (ora României).

Suporterii celor patru echipe care se vor califica în urma play-off-urilor, inclusiv cei din România, dacă tricolorii vor obține prezența la EURO, vor putea aplica la scurt timp după disputarea respectivelor meciuri, programate pe 26 și 31 martie 2020.

Mai mult de jumătate dintre aceste bilete se vor afla, la toate jocurile, în categoria de preț cea mai accesibilă, prețurile minime pentru meciurile din faza grupelor fiind 30 de EURO (pentru Baku, București și Budapesta) și, respectiv, 50 de EURO (în cazul celorlalte orașe-gazdă).

Actuala fază de vânzare a biletelor succede vânzării biletelor destinate publicului general, din vara anului 2019, operațiune care s-a bucurat de un imens succes, ținându-se cont de faptul că nu mai puțin de 19,3 milioane de solicitări pentru cele 1,5 milioane de bilete disponibile la acea vreme pentru publicul general au fost înregistrate între 12 iunie și 12 iulie 2019.

Ediția aniversară UEFA EURO 2020 este cel mai mare Campionat European UEFA organizat vreodată, 3 milioane de bilete aflându-se la dispoziție, 82% dintre ele disponibile pentru toți suporterii.

Bilete pentru suporterii echipelor participante

FazaOrașul-gazdă al UEFA EURO 2020Numărul aproximativ al biletelor alocate fanilor echipelor participante
Faza grupelorCopenhaga14.000
Faza grupelorAmsterdam, Baku, Bilbao, București, Budapesta, Dublin, Glasgow și St. Petersburg20.000
Faza grupelorMünchen, Roma24.000
Faza grupelorLondra28.000
Optimile de finalăAmsterdam, Bilbao, București, Budapesta, Copenhaga, Dublin, Glasgow și Londra12.000
Sferturile de finalăBaku, München, Roma și St. Petersburg12.000
SemifinaleleLondra24.000
FinalaLondra26.000

 

Federația de Fotbal a fiecărei țări calificate (PNA) și-a definit propriile condiții de aplicare, valabile pentru propriii suporteri, aceștia putând să solicite bilete pentru jocurile din faza grupelor sau bilete tip “Follow my Team”. Acestea din urmă permit suporterilor să vizioneze un meci din fazele eliminatorii, disputat de echipa lor favorită, indiferent de locația partidei. Dacă, însă, naționala lor va fi eliminată înaintea meciului în discuție, suporterilor li se va rambursa costul biletului în cauză.

În cazul tuturor meciurilor care se confruntă cu situația excedentului cererii comparativ cu nivelul ofertei, biletele vor fi alocate în concordanță cu procesul și strategia stabilite de fiecare asociație participantă la EURO. Toți solicitanții de bilete vor fi notificați cu privire la deznodământul demersului lor până la sfârșitul lui ianuarie 2020.

Ca o continuare a strategiei de ticketing UEFA EURO 2020 “Fans First”, lansată în mai 2019, suporterii echipelor calificate vor putea aplica pentru acest tip de bilete în perspectiva semifinalelor și finalei, prețurile biletelor fiind de 85 de EURO și, respectiv, de 95 de EURO. Biletele tip “Fans First” vor fi vândute ca bilete condiționale, suporterilor urmând să li se ramburseze, așa cum e și cazul biletelor menționate mai sus, contravaloarea biletelor achiziționate, în cazul că echipa lor va fi eliminată înaintea semifinalelor sau finalei.

Mai multe bilete disponibile pentru publicul general

Suporterii care nu vor îndeplini criteriile stabilite de asociațiile naționale participante sau care nu vor urmări o anumită echipă sunt din nou încurajați să aplice prin intermediul loteriei publice de pe site-ul EURO2020.com/tickets, unde următoarea tranșă de bilete va fi disponibilă începând din 4 decembrie 2019, ora 14:00 (ora Europei Centrale), adică 15:00 (ora României).

În semn de recunoaștere a prețioasei contribuții pe care suporterii o aduc la dezvoltarea fotbalului și ca o continuare a programului “Fans First”, lansat în mai 2019, solicitanții de bilete, care nu și-au văzut demersul încununat de succes, vor fi invitați ulterior (având la bază poziționarea lor în ierarhia loteriei) să achiziționeze biletele rămase la dispoziție ca urmare a plăților neefectuate sau a returnării de bilete.

Biletele speciale, destinate persoanelor care au nevoie de locuri ușor accesibile, ca și utilizatorilor de scaune cu rotile, vor fi vândute la un preț identic celui de Categoria a 3-a (cea mai ieftină categorie), indiferent de poziționarea locului.

Pentru a obține informații despre vânzarea pachetelor oficiale tip hospitality, vizitați site-ul EURO2020.com/hospitality.

O broșură detaliată referitoare la ticketing poate fi accesată aici.