Foto: Ștefan Martinescu

Penultima etapă a Ligii Elitelor dedicată juniorilor U17 și U19, care s-a desfășurat pe 1 mai, nu a clarificat încă situația tuturor echipelor care se vor califica în fazele finale.

Dacă în Seria de Vest a Ligii Elitelor U19, echipele sunt deja stabilite, Universitatea Cluj și U Craiova 1948 CS având un avantaj de 9 puncte față de urmăritoarele lor, în Seria de Est, bătălia continuă!

Derby-ul dintre FC Viitorul și Sporting Juniorul Vaslui, câștigat de constănțeni cu 2-1, a dus la modificarea clasamentului. Vasluienii au coborât de pe prima poziție pe a treia, în timp ce FC Viitorul a urcat pe primul loc. De acest rezultat a profitat și FC Dinamo, care a urcat pe locul 2 în clasament, după victoria categorică, 7-1, obținută în fața celor de la Ceahlăul Piatra Neamț. Cele două semifinaliste din Seria de Est se vor decide în ultima etapă, programată pe 4 mai.

Rezultatele etapei 17 și clasamentul Ligii Elitelor U19

La categoria sub 17 ani, se știu deja 3 din cele 4 semifinaliste! Din Seria de Est, merg în faza finală FC Viitorul (45p) și FCSB (34p), iar din Seria de Vest este calificată deja LPS Banatul. Cea de-a doua echipă se va alege dintre Csikszereda Miercurea Ciuc și U Craiova 1948 CS, care sunt despărțite de 2 puncte în clasament, cu o etapă înainte de încheierea campionatului.

Rezultatele etapei 17 și clasamentul Ligii Elitelor U17