Youth Council

Ca o urmare a proiectului FRF Youth Council, premiat de către UEFA, a luat naștere proiectul Game Changing, colaborare între Agențiile Naționale Erasmus+ din Cipru, Turcia, Italia, Portugalia și UEFA, cu sprijinul Asociației de Fotbal a Ciprului, al Asociației de Fotbal a Angliei și al Federației Române de Fotbal.

Aplică la proiectul Game Changing!

Proiectul își propune să lege lumea inițiativelor de tineret de lumea fotbalului, astfel încât să încurajeze cooperarea constructivă și reciproc benefică dintre ele, cu un interes deosebit pentru sprijinirea participării tinerilor, incluziunii sociale și emancipării femeilor. Partenerii se așteaptă ca, prin cooperare, rezultatul acestui proiect să fie un real beneficiu pentru tineri, pentru femei și pentru grupuri subreprezentate.

Proiectul Game Changing cuprinde două evenimente menite să ajute tinerii implicați în inițiative și reprezentanții Asociațiilor Naționale de Fotbal să învețe unii de la alții și să facă schimb de bune practici, precum și să inițieze și să dezvolte proiecte de colaborare în cadrul programului Erasmus+ UE, dar și în cadrul altor programe din sectoarele de fotbal și de tineret.

Căutăm un Tânăr Campion care să reprezinte România în cele două faze

Faza I: Evenimentul de contact, Cipru, 7-11 mai 2019
Faza II: Seminar în Turcia, în iunie/iulie 2019

Profil participant: vârsta cuprinsă între 18 și 30 de ani, activ în comunitea lui, în cluburi sportive sau în organizații, cu un puternic interes față de fotbal, dispus să dezvolte proiecte de colaborare cu celelalte părți implicate în această inițiativă.

Participanții selectați vor lua parte la ambele evenimente pentru a maximiza impactul proiectului atât asupra devoltării lor ca agenți activi în munca lor, cât și asupra progresului organizațiilor din care fac parte. Participanții trebuie să arate o disponibilitate de a dezvolta proiecte de cooperare între fotbal și inițiative de tineret după cele două evenimente ale proiectului.

Rezultate urmărite:

– crearea unei rețele de 10 campioni tineri
– recunoașterea importanței rolului pe care inițiativele de tineret îl au în societate (aportul de valoare, dezvoltarea tinerilor și simțul de apartenență socială etc.)
– o nouă cultură rezultată din fuzionarea tineretului cu lumea fotbalului, caracterizată prin metode inovative de participare precum co-management, participare deliberativă, spații de participare etc.
– o revizuire a programelor, structurilor și proceselor în concordanță cu cele mai bune practici în materie de diversitate, egalitate, solidaritate și incluziune.
– o creștere a numărului de tineri implicați în politici, guvernanță, luarea deciziilor și implementarea programelor în fotbal.
– reprezentanță mai bună și implicarea tinerilor în structurile fotbalului (în special a femeilor și grupurilor etnice minoritare).
– dezvoltarea unei agende de cercetare comune între lumea fotbalului și lumea inițiativelor de tineret.
– o varietate de evoluții din partea Asociațiilor Naționale de Fotbal care vor rezulta din proiect (configurarea unor consilii de tineret, dezvoltarea mai multor politici și programe de incluziune, configurarea unor programe de leadership etc.)
– dezvoltarea proiectelor de follow-up, cum ar fi proiectele de colaborare între sectoare, kituri de instrumente, hărți de cercetare etc.

APLICĂ AICI PÂNĂ PE 28 FEBRUARIE!