Informatica Timisoara

Echipa Informatica Timișoara a obținut o victorie entuziasmantă în fața formației Osmanlıspor, campioana Turciei, în prima partidă a turului preliminar al UEFA Futsal Champions League.

Campioana României a făcut spectacol la debutul în cea mai importantă competiție intercluburi din lume joi seară în Sala Sporturilor „Constantin Jude” din Timișoara.

Trupa lui Robert Lupu a trecut de Osmanlıspor cu scorul de 9-2 și a făcut astfel un pas important spre Main Round-ul competiției.

Azi, bănățenii vor fi spectatori la confruntarea dintre Osmanlıspor și Lynx Futsal Club, campioana Gibraltarului. Mâine, sâmbătă 1 septembrie, tot de la ora 19.00, Informatica va disputa cel de-al doilea și ultimul meci din Grupa H a turului preliminar în compania celor de la Lynx Futsal Club.

Victorioasă sâmbăta trecută la Sighișoara în Supercupa României, 4-3 cu CS United Galați, Informatica Timișoara a abordat cu un moral excelent primul meci din istorie în Liga Campionilor. Gruparea bănățeană nu i-a dat vreo șansă campioanei Turciei în ceea ce specialiștii au numit derby-ul Grupei H.

Savio Valadares, care a ales să continue cu Informatica Timișoara și în acest sezon, a fost cel mai bun jucător de pe teren. Internaționalul român a marcat patru goluri și i-a încântat pe spectatorii prezenți în tribunele Sălii Sporturilor din Timișoara.

„Sunt bucuros că am debutat cu dreptul, dar mai ales pentru cum a arătat echipa noastră astăzi. E o victorie importantă pentru că e prima în Liga Campionilor. E un succes de moral pentru ceea ce va urma. Le-am cerut băieților seriozitate, iar ei au răspuns perfect. Nu am dat adversarului nicio șansă”, a spus, pentru www.frf.ro, Robert Lupu, antrenorul echipei Informatica Timișoara, care a adăugat: „Așa cum am spus și înaintea debutului, marea necunoscută a acestei grupe este campioana Gibraltarului, Lynx, o echipă ce are în componență șapte spanioli, un brazilian, un columbian, un argentinian și un singur jucător din Gibraltar. Nu am o favorită în meciul de vineri seară, dintre Lynx și Osmanlıspor. Un scor strâns, indiferent cine va învinge, ne-ar avantaja”.

Programul complet al Grupei H:

30 August, ora 19.00

Informatica Timişoara – Osmanlıspor

Arbitri: Dario Pezzuto (Italia), Lars Van Leeuwen (Olanda)

Au marcat: Deco (0’48”, 21’12”), Savio Valadares (5’40”, 23’59”, 29’32”, 39’49”), Dmytro Bondar (9’22”), Pedrinho (11’44”) și Valentin Ilas (26’29”) / Osman Aydogan (25’44”), Deco (31’29” – autogol)

31 August, 19.00

Osmanlıspor – Lynx

Arbitri: Lars Van Leeuwen (Olanda), Ingo Heemsoth (Germania)

1 Septembrie, 19.00

Lynx – Informatica Timişoara

Articol de Adi Dobre