În perioada 6-8 august, la București, a avut loc cea de-a 12-a ediție a Cursului Internațional UEFA al arbitrilor de futsal.

Pe durata celor trei zile, cei 45 de arbitri de futsal din 29 de țări au fost informați cu privire la ultimele indicații în materie de arbitraj, și-au testat capacitățile de atenție și au susținut teste fizice. A fost prezent și un arbitru român: Vlad Nicolae Ciobanu.

În cea de-a doua zi a cursului, președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, i-a vizitat pe aceștia și le-a ținut un discurs despre dezvoltarea futsalului în România. De asemenea, alături de Kyros Vassaras, președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor și membru în Comisia de Arbitraj UEFA, a fost prezent și colegul acestuia de la Nyon, José Manuel Fontelas Gomes. Instructori pentru cei 45 de cursanți au fost: Perry Gautier (Belgia), Novak Ivan (Croația), Galan Nieto Pedor Angel (Spania) și Massimo Cumbo (Italia).