Cluburile din România au găsit soluţii pentru ca antrenamentele, interzise afară, să poată avea loc în casă. Şcoala de fotbal Luceafărul 2010 Cluj e primul club la nivel de copii şi juniori care a implementat acest sistem.

Prin intermediul unei aplicaţii, antrenorii pot supraveghea în acelaşi timp un număr mare de copii şi reuşesc, astfel, să şi conducă antrenamentele. De pregătirea fizică se ocupă Bogdan Părăvan, care lucrează şi la echipele naţionale de juniori ale României, după care antrenorii Paul Dîrjan, Adrian Truşcă şi Călin Tiut sunt responsabili de exerciţiile cu mingea.

Prima şedinţă a avut loc la începutul săptămânii, iar numărul mare de copii i-a surprins până şi pe antrenori. Aceştia recunosc că noua metodă de pregătire vine şi în ajutorul părinţilor. “Folosim o aplicaţie prin care îi vedem pe toţi în timp real. În primul rând, ne-am gândit cum am putea să menţinem nivelul bun de pregătire al copiilor. Mai apoi, la cererea multor părinţi de a găsi o soluţie pentru ca micuţii să nu mai fie toată ziua pe tablete şi telefoane, ne-am gândit la această soluţie online. Am găsit o aplicaţie bună, cu o calitate superioară, unde putem să îi vedem pe toţi. Şi aşa am început. Am zis că e benevol, participă doar cine vrea. Dar, spre surprinderea noastră, în prima zi au fost peste 70 de copii, toţi legitimaţi la şcoala noastră de fotbal”, a spus Paul Dîrjan.

Vor exista câte cinci şedinţe de pregătire pe săptămână, iar fiecare antrenament va dura o oră. Acest sistem inedit, aplicat cu succes şi la cluburile mari din Europa, îi va ajuta pe copii să rămână în formă şi pe durata suspendării fotbalului în Liga 1.

ARTICOL DE ADRIAN RUS (CLUJ)