“Centralul” din Arad va conduce partida din Liga Națiunilor, dintre Germania și Olanda, care va avea loc pe 19 noiembrie, la Gelsenkirchen, în Germania, cu începere de la ora 20:45, ora locală. Cele două fac parte din seria A, grupa 1.

Hațegan va fi ajutat de asistenții Octavian Șovre și Sebastian Gheorghe, în timp ce arbitri adiționali au fost desemnați Radu Petrescu și Sebastian Colțescu. Al patrulea oficial va fi Radu Ghinguleac.

Această delegare vine după ce, în ultima perioadă, Hațegan a arbitrat două meciuri de top în Liga Campionilor, Barcelona – Inter și Juventus – Manchester United.

De asemenea, vicepreședintele CCA, Alexandru Deaconu, a fost delegat ca observator la partida U21 dintre naționalele Austriei și Greciei, meci ce va avea loc pe 20 noiembrie.