FIFA a anunțat lista arbitrilor caare vor oficia la turneul final al Campionatului Mondial feminin care va avea loc anul viitor în Franța.

Pe lista arbitrilor asistenți pentru această competiție se află și două doi arbitri asistenți din România, Mihaela Țepușă (stânga) și Petruța Iugulescu (dreapta).

Cele două au fost incluse de FIFA pe lista celor 48 de asistenți, din toată lumea, care vor participa la Mondialul din 2019.

De curând, Mihaela Țepușă a făcut parte din brigada de arbitri care a condus finala mică a Campionatului Mondial de fotbal feminin dedicat categoriei de vârstă sub 17 ani, care s-a disputat în Uruguay.

Campionatul Mondial de fotbal feminin se va disputa în perioada 7 iunie – 7 iulie 2019, iar orașele care vor găzdui partide sunt Grenoble, Le Havre, Lyon, Montpellier, Nice, Paris, Reims, Rennes și Valenciennes.