Elevii a șase școli din București, Cluj-Napoca și Timișoara au primit pedometre și o sarcină zilnică pe durata unei luni. Rezultatele înregistrate au fost impresionante, cel mai activ copil adunând nu mai puțin de 800.000 de pași. 
 
Recordul a fost stabilit de elevii de la ”Carmen Sylva”, din București, ai căror pași însumați le-ar fi fost suficienți să parcurgă distanța Bucureși – Paris și retur. 
 
Participanții din București din cadrul programului au primit diplome și medalii din partea lui Miodrag Belodedici, în timp ce la Cluj-Napoca și Timișoara premiile le-au fost înmânate de către referenții zonali ai Federației Române de Fotbal, Alpar Meszaros și Gheorghe Chimiuc. 
 
”Entuziasmul pe care l-au arătat toți copiii înscriși în acest program reprezintă încă o dovadă a faptului că este necesară introducerea unui număr mai mare de educație fizică și sport. Elevilor nu doar le-a fost explicată importanța mișcării pentru o dezvoltare sănătoasă, ci au putut vedea singuri, timp de o lună, beneficiile celor mai simple exerciții fizice. Îi felicit pe toți!”, a punctat Aurel Țicleanu, Ambasadorul proiectului ”Cu mișcare, inima e zâmbitoare!”.