Detaliile celui mai nou proiect FRF, coordonat de departamentul Competiții, prin care se vizează dezvoltarea fotbalului la nivel juvenil.

Pentru Federația Română de Fotbal, dezvoltarea fotbalului la nivel de copii și juniori prin îmbunătățirea activității academiilor și creșterea standardului competițiilor reprezintă un obiectiv strategic. Investirea în centre de copii și juniori oferă oportunitatea ideală pentru descoperirea tinerelor talent care, integrate în sistemul competițional adecvat, contribuie direct la dezvoltarea fenomenului fotbalistic și oferă rezultatele sportive ale echipelor naționale pe care le doresc toți românii.

În acest context, FRF a demarat procesul de clasificare pe baza standardelor de calitate a academiilor, cluburilor cu activitate de copii și juniori și centrelor pentru fotbal juvenil din România. Proiectul a fost configurat cu sprijinul companiei olandeze NMC Bright, care are peste 15 ani de experiență în evaluarea, clasificarea și activitatea de consultanță a academiilor de fotbal europene.

Clasificarea introdusă în fotbalul juvenil românesc se bazează pe criterii clare, evaluate pe o scară de la 0 la 4, și va duce atât la dezvoltarea pepinierelor fotbalistice, conferindu-le acestora reputația necesară pentru noi surse de finanțare, cât și la lărgirea bazinului de selecție în cadrul comunităților, fixând premisele performanței pe termen lung.

OBIECTIVELE PROIECTULUI
• Creșterea permanentă a nivelului fotbalistic din România prin dezvoltarea asistenței în formare și competiție pentru cei mai tineri jucători
• Asigurarea standardelor de calitate la nivel de management și sportiv pentru cluburi astfel încât părinții să poată opta pentru cel mai bun cadru adaptat talentului copiilor
• Îmbunătățirea continuuă a infrastructurii fotbalistice la nivelul cluburilor pentru a furniza jucătorilor și spectatorilor facilități de nivel înalt
• Consolidarea integrității și creșterea nivelului calitativ al competițiilor de copii și juniori organizate de FRF
• Fixarea unui reper la nivel de personal tehnic și administrativ, infrastructură, facilități sportive, rezultate și educație pentru academiile din România

PROCEDURA DE EVALUARE
Procedura de evaluare va acoperi 7 domenii fundamentale pentru performanța în fotbalul juvenil, fiecare cu mai multe categorii.

Fiecare categorie va fi evaluată pe o scară de la 0 la 4 puncte. În același timp, fiecare categorie are o pondere diferită la evaluarea totală. Scorul final depinde de evaluarea tuturor categoriilor din 7 domenii, calculul final ținând cont atât de ponderea fiecărei categorii, cât și a domeniului general în scorul total.

Iată cele 7 domenii ponderea lor la total (100%), fiecare academie putând obține maximum 100 de puncte:

DOMENII PONDERE
1. STRATEGIE ȘI FILOZOFIE 10,6 %
2. ECHIPE ȘI JUCĂTORI 12,1%
3. STAFF TEHNIC 19,4%
4. STAFF SUPORT 6,8%
5. ANTRENAMENTE ȘI MECIURI 9,7%
6. INFRASTRUCTURĂ ȘI FACILITĂȚI 20,8%
7. REZULTATE 20,6%

“Rezultatele echipelor reprezentative din acest an vin și ne confirmă, încă o dată, potențialul uriaș pe care îl are fotbalul nostru prin prisma talentelor românești. Este imperios necesar să furnizăm o hartă reală a situației la nivel de copii și juniori, de la care fiecare să pornească un parcurs de dezvoltare. Astfel vom oferi copiilor noștri cele mai bune condiții pentru consacrare”
Răzvan Burleanu, președinte FRF