– Aprobă cu unanimitate de voturi Deciziile Comitetului de Urgență al FRF nr. 7/08 iunie 2018 (încheiere contract Daniel Isăilă) și nr. 8/21 iunie 2018.

– Aprobă cu unanimitate de voturi clasamentele finale ale sezonului regulat al Ligii I, play-off și play-out, ediția 2017 – 2018.

– Se omologhează cu unanimitate de voturi rezultatele jocurilor de baraj pentru menținere/promovare în Liga I.

– Se omologhează cu unanimitate de voturi rezultatele finale ale jocurilor de baraj pentru promovarea în Liga 3.

– Aprobă cu unanimitate de voturi prelungirea mandatului membrilor organismelor jurisdicționale ale FRF până la data de 01.08.2018, urmând ca până la data respectivă să se prezinte rapoarte de activitate ale organismelor jurisdicționale pentru anul competițional 2017-2018.

– Aprobă cu unanimitate de voturi omologarea rezultatelor și clasamentelor finale ale competițiilor de juniori organizate de FRF.

– Ia act de dezafilierea de drept a cluburilor retrogradate în Liga a patra la sfârșitul sezonului competițional 2017-2018 cu mențiunea că CS Municipal Pașcani participă și în competițiile de fotbal feminin organizate de FRF și implicit acest club rămâne afiliat.

– Aprobă cu unanimitate de voturi înființarea competiției Liga Elitelor U15 și Regulamentul acestei competiții.

– Aprobă cu unanimitate de voturi Regulamentele competițiilor de juniori (U17 – Liga Elitelor și Campionat național și U19 – Liga Elitelor și Campionat național) cu mențiunea că datele de înscriere vor fi stabilite conform discuțiile ce vor urma în cursul ședinței cu privire la prevederile ROAF, iar orele de desfășurare a jocurilor vor fi 16 – 18 până la data de 9 septembrie (data de începere a anului școlar), iar ulterior acestei date vor fi 12 – 14.

– Aprobă cu unanimitate de voturi calendarul pentru competițiile de fotbal feminin, ediția 2018-2019.

– Aprobă cu unanimitate de voturi redactarea de către Departamentul Juridic al FRF a ROAF conform dezbaterilor și propunerilor de modificare primite și va comunica membrilor Comitetului Executiv varianta redactată, Comitetul de Urgență fiind împuternicit să aprobe Regulamentul astfel redactat.

– Stabilește ca datele limită de depunere la FRF/LPF a cererilor de înscriere pentru participarea în competiții pentru sezonul 2018-2019 să fie următoarele:

Cluburile din Liga I – până la data de 1 iulie
Cluburile din Liga 2 și Liga 3 – până la data de 15 iulie
Cluburile cu activitate exclusivă de juniori până la data de 25 iulie
Cluburile de fotbal feminin, fotbal în sală și fotbal pe plajă – până la data de 31 iulie
Începând din sezonul 2019-2020, cluburile de fotbal feminin vor depune cererea de înscriere în competiții până la data de 25 iulie.
Cluburile cu activitate de fotbal în sală, participante la competiția Liga de Futsal U19 – până la data de 15 septembrie
Cluburile participante în competițiile Liga 1 și Liga 2 vor depune pe lângă cererea de înscriere în competiții, licența sau certificatul de îndeplinire a condițiilor de participare. Licența sau certificatul de participare făcând dovada îndeplinirii condițiilor de înscriere în competiție.

– Dispune amânarea dezbaterii RSTJF, urmând ca reprezentanții FRF, LPF și AFAN să aibă o întâlnire de lucru cu privire la modificările necesare până la ședința următoare a Comitetului Executiv.