Programul are ca obiective informarea şi educarea adolescenţilor, a familiilor acestora şi a publicului larg cu privire la beneficiile stilului de viaţă sănătos, a activităţilor fizice zilnice, sportului. 
 
”Suntem generaţia în mişcare!” folosește metodologiile EPODE International Network (EIN), cea mai mare reţea globală de promovare a stilului de viaţă sănătos, desemnată de către DG SANCO drept "Best Health Promotion European Project". Fundaţia PRAIS este membru activ al EPODE International Network, o reţea care reuneşte 42 de programe cu metodologii similare din 29 de ţări şi are la bază Parteneriatul Public Privat. Grantul obţinut de Fundaţia PRAIS în urma unei selecţii de proiecte organizată la nivel internaţional de către Coca-Cola Foundation în primăvara acestui an, va permite implementarea acestui nou proiect educaţional. 
 
14% a fost rata obezității în rândul tinerilor de 15 ani din România în 2009-2010. În 2005-2006 era 6%
 
“«Suntem generaţia în mişcare!» va oferi acces la informaţii şi va activa peste 36.000 de adolescenţi, 60.000 de membri ai familiilor acestora, precum şi 1.300 de cadre didactice din Bucureşti şi Ploieşti, prin intermediul portalului www.generatiainmiscare.ro şi a materialelor educaţionale şi de informare ce vor fi puse gratuit la dispoziţia elevilor şi a unor concursuri între licee. Vom promova combinarea armonioasă a studiului şi accesului la cunoaştere şi la dezvoltare personală a tinerei generaţii cu activităţile fizice. Timpul de calitate petrecut alături de familie, prieteni şi colegi, atitudinea pozitivă, deschisă către nou, cunoaşterea şi asumarea valorilor morale, respectul de sine şi al altora vor fi mesaje importante prin care ne dorim să contribuim la adoptarea unui stil de viaţă armonios şi sănătos de către tânăra generaţie a liceenilor”, declară Silvia Bucur, Preşedintele Fundaţiei PRAIS.
 
Pentru a evalua impactul programului, Fundaţia PRAIS a aplicat, pe un eşantion relevant de licee, un chestionar care va sta la baza unui studiu sociologic privind obiceiurile de stil de viaţă ale elevilor din clasa a IX-a din Bucureşti şi Ploieşti, ale cărui rezultatele urmează să fie făcute publice în ianuarie 2015.
 
Toţi elevii participanţi în programul „Suntem generaţia în mişcare!” vor primi gratuit câte o broșură educațională cu informaţii şi sfaturi despre alimentaţia echilibrată şi beneficiile practicării activităţilor fizice zilnice. În şcoli, se vor organiza dezbateri, lecţii deschise și activări directe ale elevilor, animate de adevărate modele pentru aceștia: sportivi remarcabili din cadrul unor importante federaţii sportive, studenţi din cadrul UNEFS, actori, dansatori și lideri de opinie.
 
Principalul canal de informare pentru toţi membrii comunităţii ”Suntem generaţia în mişcare!” îl reprezintă portalul www.generatiainmiscare.ro, care va conţine articole, studii, interviuri şi sfaturi de la medici nutriţionişti, psihologi şi sportivi de renume. Quiz-urile, concursurile tematice online şi Marea Competiţie între licee vor anima elevii şi îi vor informa cu privire la stilul de viață sănătos, la importanța practicării de activități fizice zilnice și adoptării unei alimentații echilibrate.