Federația Română de Fotbal exprimă profunda tristețe și regretul sincer la trecerea în neființă a lui Corneliu Costinescu, unul dintre cei mai longevivi și respectați conducători din fotbalul românesc, care a încetat din viață joi, 1 octombrie, chiar în ziua în care împlinea vârsta de 91 de ani.
Născut pe 1 octombrie 1935, Corneliu Costinescu și-a dedicat întreaga viață fotbalului autohton, având o carieră remarcabilă de antrenor și conducător. Drumul său a început în antrenorat: din 1965 a preluat formația Știința Bacău, pe care a reușit să o promoveze în doar patru ani din campionatul orășenesc până în Divizia B.
Ulterior, între octombrie 1974 și aprilie 1990, a condus Sport Club Bacău, perioadă de glorie în care echipa băcăuană a petrecut 15 sezoane consecutive în prima ligă, devenind o emblemă a fotbalului românesc. De-a lungul prestigioasei sale activități, a colaborat cu personalități uriașe ale sportului rege, printre care și Angelo Niculescu, legendarul selecționer al României de la Campionatul Mondial din 1970.
Aportul său la dezvoltarea fotbalului s-a extins și la nivel administrativ regional și național. Între 1991 și 2005 a ocupat funcția de președinte al Asociației Județene de Fotbal Bacău, iar din 1993 până în 2005 a fost membru în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal. În anul 2005 a fost ales vicepreședinte al FRF, continuându-și ulterior activitatea ca președinte al Comisiei de Fair-Play.
Federația Română de Fotbal transmite pe această cale sincere condoleanțe familiei îndoliate și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit.










