Jucătorii lui Olimpic Cetate Râșnov, echipă ce activează în Liga a 3-a, au încheiat vacanța și au revenit la antrenamente, la începutul acestei săptămâni.

Lotul râșnovenilor s-a reunit în vederea pregătirii noului sezon competițional, antrenorul Petre Lucian sunând luni „adunarea”. La primul antrenament au participat 22 de jucători, în marea lor majoritate oameni care evoluat și in returul campionatului trecut în galben și albastru.

Echipa urmeaă să se pregătească zilnic la baza proprie, pe stadionul „Bucegi”, iar peste două săptămâni va începe și seria meciurilor amicale. Pregătirea de vară va dura puțin mai mult de o lună și jumătate, ținând cont că noul campionat al celui de-al treilea eșalon va debuta pe 28 august.

Deocamdată, trupa lui Petre Lucian are perfectate trei meciuri amicale, pe 24 iulie cu KSE Târgu Secuiesc, pe 4 august cu AFC Odorheiu Secuiesc și pe 6 august cu CS Afumați, toți adversarii fiind din Liga a 3-a.

CS Olimpic Cetate Râșnov a încheiat pe locul șapte, dintr-un total de zece echipe, Seria a 5-a a Ligii a 3-a, în sezonul 2020-2021. După o toamnă modestă, Râșnovul și-a revenit în primăvară și a avut șase victorii în opt partide disputate.

Kids Tâmpa a disputat deja două amicale

ACS Kids Tâmpa, o altă reprezentantă a județului Brașov în Liga a 3-a, s-a reunit încă de la începutul săptămânii trecute și a disputat deja două partide amicale: 0-4 cu Metaloglobus București (Liga a 2-a). și 5-4 cu ACS Prejmer (Liga a 4-a). Cealaltă echipă brașoveană din L3, SR Brașov, încă nu s-a reunit.

Articol de Iulian Cuibar (Brașov)