Doar două partide s-au disputat sâmbătă, în cadrul rundei cu numărul 29, la Afumaţi şi la Sibiu. Prima dintre ele a fost şi cea mai palpitantă, eroul meciului terminat la egalitate, scor fiind portarul gazdelor, Andrei Marinescu. Acesta şi-a salvat echipa în două rânduri, apărând de fiecare dată câte un penalty.

Mai întâi, în minutul 11, la cinci minute după ce Olariu a deschis scorul pentru gazde, Buhăcianu a fost faultat în careu şi Taciuc şi-a asumat responsabilitatea executării loviturii de la 11 metri dictate de arbitrul Florin Miron. Mijlocaşul ieşenilor a şutat puternic pe centru, dar Marinescu a respins şutul acestuia în faţă, de unde Taciuc a trimis peste poartă.

Al doilea penalty a fost dictat cu trei minute înainte de pauză, după un fault asupra lui Corban. Era deja 1-1, după ce Buhăcianu a egalat în minutul 33, iar marcatorul golului a fost cel care a executat şi lovitura de pedeapsă. Şi de această dată, Marinescu a intuit direcţia şutului, plonjând în stânga sa.

Dacă tabela a rămas nemodificată până la final, cele două echipe au terminat meciul cu un om în minus, după ce Perju şi Corban au fost eliminaţi cu şapte minute înainte de final.

Hermannstadt, fără gol primit acasă de şapte runde

În celălalt meci al zilei, ocupanta locului secund a confirmat statutul de favorită şi s-a impus cu 4-0 în faţa bihorenilor de la Luceafărul. Sibienii au marcat de câte două ori pe repriză, mai întâi prin Petrişor Petrescu şi Radu Crişan, pentru ca Blănaru (foto principal, cu numărul 89) să puncteze de două ori după pauză.

Gruparea antrenată de Alexandru Pelici a ajuns la şapte meciuri consecutive fără gol primit pe teren propriu şi a rămas la trei puncte în spatele liderului Dunărea Călăraşi, dar la zece distanţă de următoarea clasată, Chindia Târgovişte, care va juca duminică, în epilogul rundei, cu Fotbal Club Argeş, de la ora 17:00.

Iată rezultatele de până acum şi clasamentul intermediar:

ETAPA A XXIX-A

13.04.2018, ora 17:00

Dunărea Călăraşi - ASU Politehnica Timișoara 2-0 (2-0)
Valentin Alexandru (33), Valentin Munteanu (44)

13.04.2018, ora 18:00

CS Mioveni - Ripensia Timișoara 1-2 (0-2)
Rareş Lazăr (62) / Cătălin Bădăuţă (6), Adrian Ungureanu (36)

14.04.2018, ora 11:00

CS Afumaţi - Ştiinţa Miroslava 1-1 (1-1)
Vasile Olariu (6) / Valentin Buhăcianu (33)

14.04.2018, ora 11:30

AFC Hermannstadt - Luceafărul Oradea 4-0 (2-0)
Petrişor Petrescu (19), Radu Crişan (25), Ştefan Blănaru (80, 88)

15.04.2018, ora 11:00

AFC UTA Arad - Sportul Snagov
CS Baloteşti - Foresta Suceava
Metaloglobus Bucureşti - Dacia Unirea Brăila

15.04.2018, ora 17:00

Chindia Târgovişte - Fotbal Club Argeş

Olimpia 2010 Satu Mare - Pandurii Târgu Jiu 0-3
Gazdele au fost sancţionaţi cu excluderea din competiție prin decizia Comisiei de Disciplină şi Etică

Academica Clinceni - ASA 2013 Târgu Mureş 3-0
Oaspeţii au fost dezafiliaţi prin decizia Comitetului Executiv din 28.02.2018

SHARE: