PROGRAMUL MECIURILOR GRUPEI “D” A PRELIMINARIILOR CUPEI MONDIALE FIFA 2014

Publicat pe 21 Dec 2011 la 11:47 in Comunicate FRF, Echipa nationala, Stiri Marime font: Mareste textMicsoreaza text
PROGRAMUL MECIURILOR GRUPEI “D” A PRELIMINARIILOR CUPEI MONDIALE FIFA 2014

În cursul dimineții zilei de azi, 21 decembrie a.c., reprezentanții Federațiilor naționale, componente ale grupei D (zona Europa) a preliminariilor Cupei Mondiale FIFA 2014, au stabilit, în incinta hotelului Sheraton din Amsterdam, programul jocurilor din cadrul grupei respective.

Inițial, la 24 octombrie a.c., tot la Amsterdam, negocierile dintre oficialii forurilor naționale s-au soldat cu un eșec. Ulterior, FIFA și-a exprimat acordul ca discuțiile să continue până în preajma Crăciunului anului în curs, numai după aceea, în cazul unui nou eșec, impunându-se, la mijlocul lunii ianuarie a anului 2012, tragerea la sorți efectuată de forul fotbalistic mondial.

Corespondența dintre cele șase Federații a avut ca rezultat alcătuirea unui algoritm și, implicit, a unui program de meciuri, respectându-se, desigur, datele oficiale FIFA. Grila – girată de țările implicate - a cuprins, până azi, doar litere, la Amsterdam având loc atribuirea, prin tragere la sorți, a câte unei litere fiecărei Federații naționale.

Odată cu această operațiune a căpătat formă și programul partidelor, care va deveni oficial numai după ce va fi ratificat de FIFA.

Tragerea la sorți de la Amsterdam a avut următorul rezultat:

ÎN 2012

7 septembrie: Andorra – Ungaria, ESTONIA – ROMÂNIA și Olanda – Turcia
11 septembrie: Turcia – Estonia, ROMÂNIA – ANDORRA și Ungaria – Olanda
12 octombrie: TURCIA – ROMÂNIA, Estonia – Ungaria și Olanda – Andorra
16 octombrie: ROMÂNIA – OLANDA, Ungaria – Turcia și Andorra – Estonia

ÎN 2013

22 martie: UNGARIA – ROMÂNIA, Andorra – Turcia și Olanda – Estonia
26 martie: Turcia – Ungaria, Estonia – Andorra și OLANDA – ROMÂNIA
6 septembrie: Turcia – Andorra, ROMÂNIA – UNGARIA și Estonia – Olanda
10 septembrie: Ungaria – Estonia, ROMÂNIA – TURCIA și Andorra – Olanda
11 octombrie: ANDORRA – ROMÂNIA, Estonia – Turcia și Olanda – Ungaria
15 octombrie: Turcia – Olanda, ROMÂNIA – ESTONIA și Ungaria - Andorra

Tiparesteprint Trimite prin e-maile-mail

Articole recente

STATISTICA ETAPEI A 32-A A CAMPIONATULUI LIGII I

- Prima victorie a lui FC Braşov la Târgu Jiu și, totodată, primul punct câştigat de AFC Astra pe terenul lui FC Petrolul.

citiţi mai departe

UEFA GRASSROOTS DAY LA BUFTEA ȘI ÎN PARCUL TINERETULUI DIN BUCUREȘTI

Ziua de 22 mai 2013 este dedicată pe întreg continentul european celebrării UEFA Grassroots Day.

citiţi mai departe

"STRANIERII" PENTRU PARTIDA AMICALĂ ROMÂNIA - TRINIDAD&TOBAGO

Selecționerul echipei noastre naționale, Victor Pițurcă, a decis azi, 20 mai a.c., ca 10 jucători români, legitimați la cluburi de peste...

citiţi mai departe

NE-AM ÎNSCRIS ÎN CURSA PENTRU ORGANIZAREA DE MECIURI DIN CADRUL EURO 2020

După ce a primit Caietul de Sarcini, Federația Română de Fotbal și-a depus azi, 20 mai a.c., candidatura oficială pentru găzduirea de...

citiţi mai departe

Pe aceeasi tema

Magazin online

Sponsor principal

Sponsor oficial

Sponsor tehnic

Parteneri

CM 2014

07.09.2012 - Tallinn
Estonia-România0 - 2
11.09.2012 - Bucuresti
România-Andorra4 - 0
12.10.2012 - Istanbul
Turcia-România0 - 1
16.10.2012 - Bucuresti
România-Olanda1 - 4
22.03.2013 -
Ungaria-România2 - 2
26.03.2013 -
Olanda-România4 - 0
06.09.2013 -
România-Ungaria
10.09.2013 -
România-Turcia
11.10.2013 -
Andorra-România
15.10.2013 -
România-Estonia

Meciuri Amicale

29.02.2012 - Bucuresti
România-Uruguay1 - 1
30.05.2012 - Luzern
Elvetia-România0 - 1
05.06.2012 - Innsbruck
Austria-România0 - 0
15.08.2012 - Ljubljana
Slovenia-România4 - 3
14.11.2012 - Bucuresti
România-Belgia2 - 1
02.02.2013 - Malaga
România (s.d.)-Polonia (s.d.)1 - 4
06.02.2013 - Malaga
România-Australia3 - 2
04.06.2013 - Bucuresti
România-Trinidad & tobago
14.08.2013 - Bucuresti
România-Slovacia

Soluţie implementată de Tremend