Conducătorii cluburilor din Liga 3 i-au votat vineri, 4 august, în cadrul Adunării Generale Extraordinare, pe Mihai Dăscălescu și Florin Spînu pentru funcția de reprezentanți în Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal.

Mihai Dăscălescu, președinte Unirea Alba Iulia, și Florin Spînu, președinte CSO Filiași, i-au înlocuit în funcție pe Alexa Krenek și Marius Burcă.

„Voi asigura o reprezentare echidistantă pentru toate cluburile din Liga 3. Colaborarea eficientă pe care am avut-o până acum cu administrația FRF îmi dă convingerea că toate inițiativele vizând L3 vor fi implementate în Comitetul Executiv”, a declarat Mihai Dăscălescu.

„Sunt onorat și, totodată, responsabil de încrederea acordată. Vreau să asigur cluburile nou-promovate de tot sprijinul și toată asistența pentru integrarea în familia Ligii 3”, a punctat Florin Spînu.

Celor prezenți la întâlnirea de la Centrul Național de Fotbal Mogoșoaia le-a fost prezentat și noul manual de brand Liga 3, după ce Federația Română de Fotbal a inaugurat la finalul sezonului trecut noua identitate vizuală a competiției, cu ocazia festivităților de premiere a câștigătoarelor tuturor seriilor L3. 

SHARE: