Liga a II-a de futsal a programat în acest week-end meciurile etapei cu numărul 11, ultima a turului. Runda a fost dominată de derby-ul de la Brașov dintre Colțea și Clujana Cluj, primele două clasate în ierarhia Ligii a II-a.

Meciul, unul foarte spectaculos, a fost câștigat de formația gazdă, scor 5-3 (0-1). În ciuda acestui succes, al zecelea în acest sezon, Colțea Brașov rămâne pe locul secund din pricina celor patru puncte cu care a fost penalizată!

Neînvinsă până acum două etape, când a pierdut la Vicov, scor 5-8, Clujana a bifat la Brașov al doilea eșec din acest sezon. „Dacă am fi câștigat derby-ul de la Brașov sunt convins că jumătate din promovare era rezolvată. Așa, cred totuși că lupta pentru promovare se va da în doi, între Clujana și Colțea. Ar putea apărea și KSE Târgu Secuiesc, dar aceasta a contabilizat deja trei înfrângeri”, a declarat, pentru www.frf.ro, Florin Chelaru, președintele echipei Clujuana Cluj.

La finalul sezonului va promova direct prima clasată, în timp ce locul secund în Liga a II-a asigură prezența la baraj. Clujana și KSE Târgu Secuiesc au retrogradat în vară din primul eșalon al futsalului românesc, în timp ce Colțea, locul 2 anul trecut, a ratat promovarea la baraj.

Iată rezultatele etapei cu numărul 11, ultima a turului:

West Deva - C.S. KSE Târgu Secuiesc 5-5
Dinamo Leonardo Oradea - Kereszthegy Remetea 11-5
Futsal Ceahlăul Piatra Neamț - AS Inter Gheorgheni 7-3
Fortius 2014 Buzău - Luceafărul Buzău 3-6
Pro-Tineret Sighișoara - Bukovina Vicov 4-8
Colțea 1920 Brașov - CFF Clujana Cluj 5-3

Clasament: 1. Clujana 27p; 2. Colțea 24p; 3. KSE 22p; 4. Ceahlăul 19p; 5. Luceafărul 19p; 6. West Deva 17p; 7. Bukovina 15p; 8. Fortius 15p; 9. Inter 12p; 10. Dinamo 7p; 11. Kereszthegy 4p; 12. Pro-Tineret 1p

- echipa Bukovina Vikov a fost penalizata cu 6 puncte
- echipa ACS Colțea 1920 Brașov a fost penalizată cu 4 puncte

 

SHARE: