Cupa României la futsal programează în acest final de săptămână trei din cele patru confruntări din sferturile de finală, fază premergătoare Final Four-ului competiției.

Liga I e reprezentată de campioana Autobergamo Deva, vicecampioana CS United Galați, de Informatica Timișoara, deținătoarea trofeului, de nou-promovata Imperial WET Miercurea Ciuc și de CSM Politehnica Iași, care a reușit să treacă de FK Odorheiu Secuiesc.

La porțile Final Four-ului Cupei României au ajuns și trei formații din eșalonul secund, AS Inter Gheorgheni, Fortius Buzău și CFF Clujana Cluj, care vor avea privilegiul de a evolua în fața propriilor suporteri în această fază.

Cele trei au misiuni dificile, dar sunt hotărâte să producă surpriza.

Cel mai echilibrat joc din această etapă e, cu siguranță, cel dintre prim-divizionarele Imperial WET Miercurea Ciuc și CS United Galați. Pentru nou-promovata Imperial WET Miercurea Ciuc prezența în Final Four-ul Cupei României ar reprezenta cea mai mare performanță din istorie.

Finalistă acum doi ani, CS United Galați a lipsit de la Final Four-ul de anul trecut de la Timișoara. Vicecampioana României, cu un nou tehnician pe bancă, portughezul Vitor Hugo Costa Azevedo Rodrigues, nu va putea conta în meciul de la Miercurea Ciuc pe doi oameni de bază, Andrei Crăciun și căpitanul Viorel Cojoc. Ambii au suferit operații de apendicită.

„Va fi alt meci”

La ultima deplasare în Harghita, în toamnă, într-o partidă contând pentru etapa a 4-a a Ligii I, CS United Galați a învins la limită, scor 3-2, după o partidă în care a condus cu 3-0, dar a tremurat pe final, când doar intervențiile senzaționale ale portarului Wellington "Nene" Da Silva au salvat echipa de la Dunăre.

„Va fi, cu siguranță, alt meci față de cel din turul de campionat. Cu opt jucători de valoare transferați în această iarnă, echipa noastră arată altfel. Am îmbunătățit substanțial jocul și cred că putem să ne batem de la egal la egal cu orice echipă. Pentru noi ar fi un privilegiu, o mare realizare să mergem mai departe în Cupa României. Suntem siguri că publicul va fi alături de noi și, împreună cu cei de la United Galați, vom realiza un spectacol adevărat. Ne cunoaștem bine, pentru că am mai disputat câteva meciuri amicale în această iarnă în compania gălățenilor”, a declarat, pentru www.frf.ro, Lorand Szöcs, antrenorul formației Imperial WET Miercurea Ciuc, cel care a ținut să precizeze că „gata, am terminat cu futsalul în acest sezon! Nu voi mai juca, ci doar voi antrena”.

Cupa României, sferturi de finală:

Sâmbătă, 3 martie
Imperial WET Miercurea Ciuc - CS United Galaţi, ora 17:00
AS Inter Gheorgheni - CSM Politehnica Iași, ora 18:00

Duminică, 4 martie
Fortius 2014 Buzău - Informatica Timișoara, ora 17:30

Miercuri, 7 martie
CFF Clujana Cluj-Napoca - Autobergamo Deva, ora 15:30

SHARE: