Azi, la Centrul Național de Fotbal Buftea, selecționata Under 21 a avut programat ultimul antrenament în țară înainte de a pleca în stagiul de pregătire din Spania, care se va încheia pe 28 martie. În această perioadă, pe tărâm iberic, tricolorii vor disputa și două jocuri amicale cu reprezentativa Rusiei, pe 24 martie, și cu Danemarca, pe 27 martie.

Ședința de pregătire a durat aproximativ 90 de minute, iar selecționerul Daniel Isăilă a lucrat intens cu elevii săi din punct de vedere tactic. Aceasta e prima acțiune a noii reprezentative, formate acum din fotbaliști născuți începând cu 1 ianuarie 1996.

După antrenament, elevii lui Daniel Isăilă au avut parte de o surpriză, aceștia fiind vizitați de selecționerul primei reprezentative, Christoph Daum. Acesta a dorit să le transmită un mesaj de încurajare: "Voi sunteți viitorul fotbalului românesc! Trebuie să fiți bucuroși că sunteți aici, dar asta trebuie să vă și ambiționeze. Aveți un antrenor foarte bun în care eu am mare încredere! Munciți! Eu vă aștept la prima reprezentivă. Și nu uitați, sunteți norocoși că jucați fotbal!".

În această seară, selecționata U21 va ajunge la San Rogue, în sudul Spaniei.

Lotul convocat de Daniel Isăilă

Portari
Relu Stoian (Juventus București)
Arpad Tordai (FC Viitorul)
Cătălin Cabuz (Chindia Târgoviște)

Fundași
Alex Pașcanu (Leicester City)
Tiberiu Căpușă (FC Viitorul)
Virgil Ghiță (FC Viitorul)
Ionuț Nedelcearu (FC Dinamo)
Răzvan Popa (Burgos FC)
Alin Dudea (FC Dinamo)
Paul Iacob (FC Brașov)
Vlad Olteanu (Sepsi OSK)
Andrei Radu (Aris Limassol)

Mijlocași
Marco Dulca (Swansea City)
Dragoș Nedelcu (FC Viitorul)
Andrei Cicâldău (FC Viitorul)
Andrei Ciobanu (FC Viitorul)
Carlo Casap (FC Viitorul)
Olimpiu Moruțan (FC Botoșani)
Ianis Hagi (Fiorentina)
Vlad Dragomir (Arsenal)
Patrick Petre (FC Dinamo)

Atacanți
Mihai Dobre (Bournemouth)
Robert Răducanu (Concordia Chiajna)
Florinel Coman (FC Viitorul)
Adrian Petre (UTA Bătrâna Doamnă)

Doi jucători descoperiți la selecțiile de la Buftea

În lotul de 25 de jucători care va face deplasarea în Spania se regăsesc și doi fotbaliști care au participat la acțiunile de scouting organizate de Daniel Isăilă la Centrul Național Buftea pe 6 și 13 martie, când au participat 25, respectiv 49 de jucători din eșaloanele inferioare, Liga a 2-a și Liga a 3-a.

Printre cei care au fost prezenți se numără portarul Cătălin Cabuz de la Chindia Târgoviște și fundașul Paul Iacob de la FC Brașov. Cei doi au impresionat și au fost convocați de Daniel Isăilă pentru acest cantonament.

Drumul spre Euro începe în Liechtenstein

Tragerea la sorți pentru preliminariile Euro 2019 s-a desfășurat la finalul lunii ianuarie, la Nyon. Selecționata noastră formată din fotbaliști născuți începând cu 1 ianuarie 1996 a fost repartizată în Grupa 8, alături de Portugalia, Elveția, Țara Galilor, Bosnia Herțegovina și Liechtenstein.

Preliminariile sunt programate să înceapă în luna martie a acestui an, urmând a se încheia în noiembrie 2018, odată cu disputarea meciurilor de baraj. Selecționata noastră va disputa însă primul joc oficial pe 13 iunie, în Liechtenstein.

Grupa României în preliminariile CE 2019
Portugalia
Elveția
ROMÂNIA
Țara Galilor
Bosnia Herțegovina
Liechtenstein

PROGRAM
28.03.2017 Bosnia Herțegovina - Liechtenstein
13.06.2017 Liechtenstein - ROMÂNIA, Elveția - Bosnia Herțegovina
01.09.2017 Bosnia - ROMÂNIA, Elveția - Țara Galilor
05.09.2017 ROMÂNIA - Elveția, Portugalia - Țara Galilor
05.10.2017 Liechtenstein - Țara Galilor
06.10.2017 Elveția - ROMÂNIA
10.10.2017 Liechtenstein - Elveția, Bosnia Herțegovina - Portugalia
10.11.2017 ROMÂNIA - Portugalia, Țara Galilor - Bosnia Herțegovina
14.11.2017 Țara Galilor- ROMÂNIA, Portugalia - Elveția 
23.03.2018 Bosnia Herțegovina - Țara Galilor, Portugalia - Liechtenstein
27.03.2018 Elveția - Portugalia, Liechtenstein - Bosnia Herțegovina
07.09.2018 Portugalia - ROMÂNIA, Bosnia - Elveția, Țara Galilor - Liechtenstein 
11.09.2018 ROMÂNIA - Bosnia Herțegovina, Țara Galilor - Portugalia, Elveția - Liechtenstein
11.10.2018 Liechtenstein - Portugalia
12.10.2018 ROMÂNIA - Țara Galilor
16.10.2018 ROMÂNIA - Liechtenstein, Țara Galilor - Elveția, Portugalia - Bosnia Herțegovina

*Se califică direct la turneul final câștigătoarele celor nouă grupe, în timp ce patru ocupante ale locurilor secunde cu cel mai bun punctaj vor disputa un play-off. Echipele care se vor impune în meciurile de baraj merg, de asemenea, la Campionatul European.Turneul final va fi găzduit de Italia, echipă calificată direct.

SHARE: