Echipa națională Under 19 a pierdut primul meci test împotriva reprezentativei similare a Israelului (0-1), selecționerul Ștefan Iovan având probleme mari de efectiv. Nu mai puțin de nouă jucători au lipsit din cauza problemelor medicale. 

”Nu am pierdut din cauza ghinionului, ci pentru că ne-au lipsit foarte mulți jucători de bază. Cei de pe teren s-au străduit, au încercat, iar eu apreciez asta. Greșeala pe care o facem noi mereu este că ne luăm cu ei la trântă și în dueluri unu la unu”, a declarat Ștefan Iovan. 

Selecționerul reprezentativei Under 19 spune că echipa sa va arăta altă față la Turul de Elită, programat la CTN Buftea și CTN Mogoșoaia în zilele de 5, 7 și 10 iunie 2014. 

”La Turul de Elită va fi cu siguranță altceva. Când lipsesc mulți jucători, nu poți avea nicio relație de joc. Am pregătit acest meci în condiții vitrege, ne-am strâns duminică la ora 13:00. Mai mult nu cred că puteam face acum, dar vom încerca la următoarele partide”, a spus Ștefan Iovan. 

Meciul revanșă dintre echipa națională Under 19 și reprezentativa similară a Israelului este programat mâine, 10 aprilie, la ora 14:00, la CTN Mogoșoaia. 

SHARE: