Sâmbătă, cu începere de la ora 15:00, pe stadionul ”Iuliu Bodola” din Oradea, naţionala Under 19 a României, antrenată de Andrei Spier, a învins cu 2-0 echipa similară a Andorrei şi s-a calificat, alături de Elveţia, la Turul de Elită pentru EURO U19

Înaintea acestui meci, ”tricolorii” ocupă locul secund în clasament, cu o victorie obţinută joi, contra Insulelor Feroe, scor 2-0, goluri Alexandru Stoica (42) şi Patrick Petre (82). Elveţia este liderul grupei şi a obţinut deja calificarea la Turul de Elită, după ce sâmbătă dimineaţa s-a impus cu 4-0 în partida cu Feroe. Duah, autorul unei triple şi Zeqiri au marcat pentru naţionala helvetă.

Meciul României cu Andorra va fi transmis live-text pe site-ul FRF.ro, cu începere de la ora 15:00. Partida va oficiată la centru de Orel Grinfeld (Israel), ajutat la linii de conaţionalul său Amihay Yeshoua Mozer (Israel) şi Francesco Lunardon (San Marino). Al patrulea oficial este Johnny Casanova (San Marino).

Selecţionerul Andrei Spier a operat trei schimbări în echipa de start, faţă de meciul cu Feroe. Astfel, ambii jucători de pe flancul drept, Pham şi Alex Stoica, vor fi rezerve, cu Rogoza şi Patrick Petre titulari. În plus, în avanposturi, Botă i-a lăsat locul lui Cristi Ene.

 

►FINAL. România s-a calificat la Turul de Elită, alături de echipa Elveţiei

►Min.90+2 Botă primeşte cartonaş galben

►Min.90+1 Alaez primeşte cartonaş galben

►Min.90 ocazie imensă pentru România, Patrick Petre îl driblează în careu pe portarul Lage şi trimite spre poarta goală, dar un fundaş advers intervine salvator

►Min.89 şut de la distanţă al lui Torres, fără emoţii pentru Tordai

►Min.84 Răzvan Popa este schimbat cu Drăghici

►Min.83 corner executat scurt de Vâlceanu la Cicâldău, mingea îi revine primului, care pleacă în dribling de-a latul terenului, pasează la Dragoş Cojocaru, acesta trimite elegant la Patrick Petre, iar şeptarul României şutează plasat, puţin pe lângă bară

►Min.79 Andre Armada intră în locul lui Nazzaro

►Min.77 Balonul ajunge la Chivari, care şutează în forţă de la 30 de metri, dar peste poartă

►Min.77 Ciocâldău îl încurcă pe Patrick Petre în careu şi acţiunea periculoasă a României se stinge

►Min.75 Cristian Ene este schimbat cu Botă

►Min.69 Alavedra îi lasă locul lui Garcia

►Min.73 Dudea îl lansează în careu pe Cicâldău, dar şutul acestuia, din cădere, se duce în tribuna din spatele porţii adverse

►Min.69 Martinez primeşte galben pentru faultul din faza anterioară

►Min.68 Contraatac Cicâldău, Martinez îl opreşte prin fault, dar arbitrul lasă legea avantajului. Mingea ajunge în cele din urmă la Răzvan Popa, în marginea careului advers, dar balonul şutat de acesta se duce peste poartă

►Min.65 Cristi Ene interceptează un balon la centrul terenului, deschidere în diagonală la Patrick Petre, preluare elegantă, urmată de un balon strecurat prin spatele unui adversar, şeptarul intră în careu şi şutează peste poartă

►Min.62 căpitanul Dan Panait este schimbat cu Pham

►Min.59 Dudea avansează cu mingea la picior, pasează în adâncime la Cicâldău şi acesta şutează din întoarcere, mult pe lângă

►Min.51, 2-0 Cristi Ene reuşeşte dubla, după ce a profitat de o bâlbă a defensivei adverse

►Min.46 din lovitura de start a reprizei secunde se încearcă o execuţie de efect, cu şut direct pe poarta lui Lage, dar acesta prinde în doi timpi

►Min.45 Panait primeşte galben pentru un fault în lateral, aproape de linia de fund

►Min.42 Lovitură liberă de la circa 35 de metri trimisă direct pe poarta lui Tordai, dar portarul României prinde fără emoţii

►Min.23 Alavedra este sancţionat cu cartonaş galben, ca urmare a unui fault asupra lui Cr. Ene

►Min.19, 1-0 Cristi Ene deschide scorul, în urma unui corner executat de Vâlceanu

►Min.15 pasă a lui Cristi Ene la Patrick Petre, şeptarul cade în contactul cu un adversar, dar mingea ajunge cu noroc la acelaşi Ene. Şut în forţă din marginea careului, iar Lage respinge cu greu în corner

►Min.10 pătrundere Vâlceanu, dar mijlocaşul României este deposedat regulamentar în marginea careului de 16 metri

►Min.9 În urma cornerului, mingea ajunge la Răzvan Popa, dar balonul trimis de acesta spre poartă este prins de Lage

►Min.8 lovitura liberă este executată în zid de către Patrick Petre şi România obţine un corner

►Min.8 Pijuan este sacrificat pentru a face loc rezervei de portar Lage

►Min.7 Pires este eliminat pentru faultul făcut şi se dictează lovitură liberă. Andorra evoluează în zece din acest moment.

►Min.7 contraatac rapid declanşat de Vâlceanu, plecat în dribling, pasă a acestuia pe culoar, Cristi Ene lasă inteligent lui Patrick Petre, aflat lângă el. Şeptarul României este atacat de portarul Andorrei, ieşit în afara careului şi cade.

►Min.4 lovitură de cap a lui Cicâldău, din careul mic al Andorrei, dar dintr-o poziţie dificilă, astfel că mingea se scurge pe lângă bară

►Ca urmare a evenimentelor tragice petrecute la Paris, UEFA a decis ca în toate meciurile care se vor juca în acest week-end să se poarte banderole negre atât de jucători, cât şi de arbitri

►Meciul a început cu un moment de reculegere în memoria victimelor tragediei petrecute în clubul Colectiv din Bucureşti, a victimelor atentatelor petrecute aseară în Paris şi a fostului fotbalist Lucian Bălan, decedat în urmă cu două zile

Iată şi echipa de start pentru meciul cu Andorra:

 

Rezerve: 12. I. Pop – 11. D. Popa, 15. Pham, 16. Hreniuc, 19. Al. Stoica, 20. Botă, 22. M. Drăghici
Antrenor: Andrei Spier

Andorra: 1. Pires – 19. Viladot, 5. Llovera (cpt.), 15. Alavedra, 2. Cervós – 7. Martinez, 14. Aláez, 6. Villagrasa, 11. Pijuan - 10. Nazzaro, 9. Torres
Rezerve: 13. Lage – 4. Luis Teixeira, 8. Gabriel Fernández, 17. Armada, 20. Garcia, 21. Daniel Alves, 22. Ricard Fernández
Antrenor: Jesús Julián Lucendo

Foto: Mihai Andrieş

 

 
SHARE: