Selecţionerul Andrei Spier a convocat 21 de jucători pentru meciurile amicale cu echipa similară a Finlandei, trei dintre aceştia provenind de la cluburi de peste hotare

În perioada 24-29 martie 2016, naţionala Under 19 a României va participa la Turul de Elită pentru calificarea la EURO 2016. Echipa antrenată de Andrei Spier va evolua în cadrul grupei a treia, găzduită de Austria, alături de ţara gazdă, Cehia şi Slovacia.

Pentru pregătirea acestui turneu, ”tricolorii” vor disputa săptămâna viitoare, pe 8 şi 10 martie, de la ora 16:00, două partide amicale pe terenul complexului FRF de la Buftea, contra reprezentativei Under 19 a Finlandei.

Doi jucători selecţionaţi după trialul din Spania

Pentru această partidă au fost convocaţi trei jucători de peste hotare, doi dintre aceştia în premieră. Este vorba de fundaşul Bogdan Constantin Niacşu (foto, jos) şi de mijlocaşul Eduard Marian Călin (foto, principal), ambii născuţi în 1997 şi sub contract cu  gruparea spaniolă AD Alcorcón. Cei doi jucători s-au remarcat la trialul organizat de Departamentul Scouting al FRF în Spania, în perioada 19-21 februarie, la Sevilla.

Eduard Călin, care s-a născut la Constanţa, este căpitanul echipei Juvenil A a grupării spaniole şi joacă pe postul de mijlocaş ofensiv. Colegul său de echipă, Bogdan Niacşu, născut la Bârlad, evoluează în centrul defensivei, impresionând prin statura sa.

Cel de-al treilea stranier convocat pentru partidele cu Finlanda este mijlocaşul Dragoş Cojocaru, de la Anderlecht Bruxelles.

 

Naţionala va fi cazată la Bad Waltersdorf

Pentru a se califica la turneul final al EURO 2016, care se va disputa în perioada 11-24 iulie în Germania, reprezentativa pregătită de Andrei Spier va trebui să ocupe locul 1 în grupa din care mai fac parte Cehia, Slovacia şi Austria. Cele şapte câștigătoare ale grupelor din Turul de Elită vor fi prezente în ultima fază a competiției, alături de Germania, ţara organizatoare a EURO U19.

Iată şi programul oficial al ”tricolorilor” la Turul de Elită, care vor sta pe perioada turneului în localitatea Bad Waltersdorf: 

► 24.03.2016, ora 12:00 (ora României): Cehia - România
► 26.03.2016, ora 16:30 (ora României): România - Austria
► 29.03.2016, ora 19:00 (ora României): Slovacia - România

Primele două partide se vor disputa pe stadionul Thermen din Bad Waltersdorf, iar ultima se va juca pe stadionul SV Rohrbach din Rohrbach an der Lafnitz.

Lotul convocat pentru meciurile cu Finlanda:

► Arpad Örs Georgy Tordai - 11.03.1997 - FC Viitorul
► Cătălin Suciu - 10.11.1998 - Unirea 1924 Alba Iulia

► Florentin Pham Huy Tien - 02.03.1997 - Academica Clinceni
► Alin Ilie Dudea - 06.06.1997 - Rapid CFR Suceava
► Denis Ciobotariu - 10.06.1998 - Dinamo II
► Marius Chelaru - 02.03.1997 - Metalurgistul Cugir
► Szabolcs Istvan Kilyen - 19.03.1998 - FC Viitorul II
► Dan Lucian Panait - 16.02.1997 - FC Viitorul II
► Bogdan Constantin Niacşu - 25.09.1997 - AD Alcorcón

► Denis Chivari - 18.02.1997 - Olimpia Satu Mare
► Alin Mihai Manea - 09.01.1997 - CS U Craiova II
► Eduard Marian Călin - 23.02.1997 - AD Alcorcón
► Dragoș Ştefan Cojocaru - 08.04.1997 - Anderlecht Bruxelles
► Patrick Mihai Petre - 09.05.1997 - Dinamo II
► Alexandru Cicâldău - 08.07.1997 - FC Viitorul II
► Emanuel Vasi - 15.08.1997 - Şoimii Pâncota
► Daniel Mih - 12.08.1997 - Ardealul Cluj
► Robert Alexandru Vîlceanu - 29.03.1997 - FC Voluntari

► Alexandru Iulian Stoica - 30.09.1997 - Dunărea Călăraşi
► Theodor Constantin Botă - 24.05.1997 - Gloria Buzău
► Cristian Ene - 29.07.1997 - Academia Gheorghe Hagi

SHARE: